Fostul ministru Ilan Laufer a fost amendat cu 2.430 de lei, după accidentul în care a fost implicat alături de doi dintre copiii săi, în timp ce se aflau pe trotinetă. Ar fi încălcat trei reguli de circulaţie.
Poliţiştii din cadrul Biroului Accidente Uşoare, l-au amendat pe Ilan Laufer. Amenda aplicată fostului ministru este de 2.430 de lei.
El ar fi încălcat trei reguli de circulaţie: a condus o trotinetă electrică pe trotuarul adiacent străzii Mircea Vulcănescu; a transportat doi minori pe acelaşi mijloc de deplasare; la momentul ajungerii la trecerea pentru pietoni, s-a angajat în traversarea acesteia fără a coborî de pe trotinetă, intrând în coliziune cu un autovehicul.
Citiți mai departe, pe news.ro.

