În luna octombrie a anului trecut, Spitalul Clinic Județean de Urgență a lansat o licitație publică în vederea asigurării serviciului de catering pentru pacienți și personalul medical.
Contractul a fost împărțit în trei loturi, respectiv mâncare pentru pacienții internați în regim continuu, mâncare pentru pacienții cu spitalizare de o zi și personalul medical de gardă și lapte pentru personalul medical. Licitația a fost contestată, iar abia recent s-a clarificat, putând fi semnate contractele cu câștigătorii.
În conformitate cu un anunț de atribuire publicat pe platforma de licitații publice, acordul-cadru semnat are o valoare totală de 4.726.080 lei, fără TVA.
Astfel, pentru furnizarea mâncării a fost semnat cu firma Amrita Com SRL, care s-a ocupat și până acum de catering pentru suma de 3.764.880 lei fără TVA, iar contractul ce vizează furnizarea laptelui a fost adjudecat de firma Meganova SRL pentru suma de 961.200 lei. Produsele ar urma să fie livrate în toate cele patru staționare ale unității sanitare.
Valoare stabilită în conformitate cu HG 429/2008 actualizată prin Hotărârea 851/2018 privind nivelul alocațiilor de hrana pentru consumurile colective din unitățile sanitare publice și ale Ordinului 1488/2022 pentru Alocație Hrană este de 33,00 lei cu TVA inclusă, respectiv un meniu echivalent a trei porții (mic dejun, prânz și cină).

