Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurul aeroport internaţional construit în România de la zero în ultimii 50 de ani, a fost deschis oficial pentru zboruri pe 15 iunie 2023, cu o cursă simbolică operată de o aeronavă Tarom pilotată de Cătălin Prunariu, fiul cosmonautului Dumitru Prunariu.
Acesta se întinde pe o suprafață totală de 209 hectare și dispune de o pistă de decolare-aterizare cu o lungime de 2.820 de metri și un terminal modern.
Ținând cont că autoritățile județene care îl administrează vor să extindă suprafețele de îmbarcare-debarcare, sunt necesare și câteva lucrări cadastrale pentru dezmembrarea în trei loturi, precum și de trasare ale limitei obiectivului în zona de Sud – Est.
Pentru efectuarea acestor servicii cadastrale, conducerea CJ Brașov a semnat un contract în valoare de 7.220 de lei cu firma Topomaster Surveying din Sânpetru, potrivit datelor de pe portalul de licitații publice.
Costul total estimat al lucrărilor de extindere este de 49.080.431,58 lei fără TVA, licitația fiind lansată luna trecută.
Potrivit proiectului, vor fi amenajate noi poziții de îmbarcare/debarcare și staționare pentru aeronave, ceea ce va permite creșterea capacității operaționale a aeroportului, diversificarea traficului aerian și susținerea solicitărilor companiilor care intenționează să își bazeze aeronavele la Brașov.
Totodată, investiția prevede realizarea unei noi căi de rulare, care va face legătura între pista de aterizare–decolare și noile poziții de parcare, precum și lucrări la sistemul de canalizare pluvială și balizajul aferent.
În prezent, platforma aeroportului dispune de trei poziții de staționare, iar extinderea este considerată un pas necesar pentru dezvoltarea operațională și atragerea unui număr mai mare de zboruri regulate. Astfel, odată cu realizarea acestor lucrări, pe aeroportul din Brașov vor putea fi cel puțin 8 aeronave simulan.

