În perioada 13-15 martie, s-a desfășurat la București, în Sala Polivalentă, „Romanian National Championship” din cadrul competiției FIRST Tech Challenge, organizată de Asociația Nație prin Educație, o organizație non-profit fondată de Dana Războiu, care promovează și susține educația STEM anual pentru peste 5.000 de elevi de liceu și mentorii lor. Această ediție a însemnat mai mult decât o competiție: a celebrat 10 ani de emoții, inovație și visuri, un deceniu care a modelat și definit o întreagă generație de tineri pasionați de tehnologie, transformând-o într-o adevărată comunitate. În cadrul competiției, au participat 96 de echipe din toate regiunile țării, care au fost împărțite în două divizii: Vlaicu si Coandă. Pe parcursul celor trei zile, echipele au trecut prin meciuri intense, într-o atmosferă plină de emoție și energie, demonstrând nu doar performanță tehnică, ci și spirit de echipă.
Echipa RoboAS din Brașov a transformat pasiunea în performanță
RoboAs, echipa de robotică a Colegiului Național „Andrei Șaguna” din Brașov, participantă în competiție, a demonstrat că succesul nu vine doar din tehnologie, ci și din pasiune, muncă susținută și dorința constantă de a evolua. RoboAS a fost prezentă încă de la primul sezon al concursului, evoluând de la an la an. La început, în 2016, echipa era restrânsă, dar a dovedit ingeniozitate, reușind să câștige Rockwell Collins Innovation and Design Award, Innovate Award-ul de astăzi. Apoi, a continuat să se implice activ la evenimente, de-a lungul anilor, iar în sezonul pandemic 2020-2021 a recâștigat premiul Rockwell Collins Innovate Award. În următorul sezon 2021-2022, la Campionatul Remote din Rusia a reușit să câștige Judges Choice Award. Sezonul 2022-2023 a fost unul greu pentru echipă, însă în 2023-2024 în sezonul Centerstage, RoboAS a renăscut cu ajutorul recrutării unor membri noi, iar rezultatele bune nu au întârziat să apară. Astfel, în acel an a primit premiul Nație prin Educație la etapa regională, un premiu care se acordă echipei cu cel mai mare potențial.
Sezonul 2024-2025, Into the Deep a fost unul deosebit de reușit, marcat de rezultate remarcabile. Echipa a reușit să obțină la etapa regională, națională cât și la cea europeană, Innovate Award, dovedind că perseverența, munca în echipă și pasiunea pot transforma orice provocare într-un succes. Chiar dacă parcursul nu a fost lipsit de dificultăți, RoboAS a reușit, de fiecare dată, să revină mai puternic, demonstrând determinare și o dorință constantă de a evolua. Astfel, în sezonul actual Decode, la etapa regională a obținut din nou premiul Innovate Award, calificându-se la etapa națională. Deși, după această etapă, robotul lor a necesitat schimbări majore, echipa nu a renunțat, adaptând și îmbunătățind echipamentul cu dedicare și inovație, pregătindu-se pentru următoarele provocări și pentru a profita de orice oportunitate de a concura la nivel internațional.
În etapa națională, la meciurile de calificare au câștigat 3/6, iar la sfârșit au obținut, din nou, Innovate Award 1, de 5 ori la rând, în ultimii 2 ani. RoboAS a fost clasată în prima jumătate, pe locul 34 și, deși nu a reușit să se califice la mondiale sau europene, parcursul echipei nu se termină aici. Prin urmare, își vor continua drumul cu ambiție și determinare, având deja în plan înscrierea pe lista de așteptare pentru Premier Events, pentru a nu rata șansa de a concura din nou la nivel internațional și de a-și demonstra din nou abilitățile și inovația.
RoboAs, exemplu de perseverență, creativitate și spirit de echipă
Astfel, RoboAS rămâne un exemplu remarcabil de perseverență, creativitate și spirit de echipă. De la începuturile sale modeste, echipa a demonstrat că succesul nu depinde doar de tehnologie, ci și de pasiunea, dedicarea și colaborarea membrilor săi. Fiecare sezon a adus provocări noi, însă echipa a răspuns întotdeauna cu determinare și inovație. Cinci premii Innovate obținute consecutiv arată nu doar talentul tehnic, ci și viziunea și implicarea continuă a fiecărui membru. Parcursul RoboAS inspiră nu doar colegii și mentorii, ci întreaga comunitate de tineri pasionați de tehnologie, demonstrând că munca susținută, pasiunea și dorința de a învăța constant pot transforma visele în realizări concrete, iar fiecare obstacol devine o oportunitate de creștere și afirmare.



