Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brasov au fost sesizați de un bărbat, cu privire la faptul că, persoane necunoscute ar fi pătruns în locuința acestuia, din municipiul Făgăraș, de unde ar fi sustras o suma de bani și mai multe bunuri.
„Investigațiile efectuate după primirea sesizarii, au dus la identificarea a doi tineri, din municipiul Făgăraș, bănuiți că, ar fi pătruns, fără drept, pe fereastră, în imobilul persoanei vătămate, de unde au sustras suma de 4000 de lei și bunuri.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate de polițiști, odată cu identificarea celor doi autori, și după completarea materialului probator administrat în cauză, polițiștii au dispus față de aceștia efectuarea în continuare a urmăririi penale și luarea măsurii de reținere, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore”, au declarat reprezentanții IPJ Brașov.

