Manelistul Dani Mocanu, condamnat de Curtea de Apel Brașov la 4 ani de închisoare cu executare, va fi adus astăzi în România ca să-și execute pedeapsa.
Frații Dani și Ionuț Mocanu – condamnați definitiv de judecătorii de la Curtea de Apel Brașov pentru tentativă de omor – vor ajunge în România pe parcursul zilei de vineri, 20 martie, pe fondul deciziei definitive de extrădare date de o instanță italiană la începutul lunii. Reamintim că manelistul și fratele acestuia trebuie să ispășească o condamnare de 4 ani, respectiv 7 ani de închisoare.
Reamintim că cei doi au fost dați în urmărire internațională după ce au fugit de condamnarea la 4, respectiv 7 ani de închisoare în dosarul de tentativă de omor.
Condamnarea vine după ce, în anul 2022, manelistul, alături de alte persoane (inclusiv fratele său) a bătut cu o rangă un alt bărbat într-o benzinărie din municipiul Pitești. La finalul anului trecut, Dani Mocanu și fratele său Ionuț au fost descoperiți în Italia, iar extrădarea a fost decisă definitiv de Curtea de Apel Napoli la începutul lunii martie.
Manelistul și fratele său au încercat să scape de condamnarea dată de Curtea de Apel Brașov printr-un recurs în casație depus la ÎCCJ, însă instanța supremă nu le-a dat câștig de cauză.


Un comentariu
Sa vedem cum justiția „șantajisti cu pensii speciale” o sa ii scape pe criminali din închisoare după 1,2 ani