Telecabina Tâmpa și restaurantul Panoramic, două simboluri arhitecturale și turistice ale Brașovului, și-au redeschis porțile în octombrie 2025, după un amplu proces de modernizare realizat de ANA Teleferic, parte din ANA Holding. BizBrașov a fost prima publicație care a anunțat, în 2022, achiziția de către grupul ANA a restaurantului Panoramic și intenția de a-l redeschide într-un nou format.
Deși telecabina și restaurantul Panoramic de la stația superioară sunt deschise după reabilitare, încă din 19 octombrie 2025, pe Tâmpa încă se circulă cu autoturisme și camionete, potrivit jurnalistului Claudiu Loghin, care a documentat un material despre această situație.
Tâmpa este rezervație naturală din 1962. În 1968, a fost construit drumul dinspre sud, să poată fi urcate materialele pentru stația de sus a telecabinei și restaurant. Din 2000, Tâmpa e inclusă în patrimoniul natural național, din 2007 e sit de importanță comunitară, arie specială de conservare. 110 specii de păsări, 975 de specii de fluturi, veverițe, căprioare, urși, râși. Este locul în care mulți oameni aleargă ori se plimbă la pas sau cu bicicleta. Să respire aer curat, să se bucure de peisaj, să se antreneze, să savureze liniștea, să se relaxeze. Practic, un parc imens și frumos, pe 206 hectare.
Ce spune agentul economic?
Potrivit jurnalistului brașovean, pe Tâmpa circulă, în afară de serviciile de urgență, mașinile care aprovizionează restaurantul Panoramic. Acestea din urmă circulă frecvent. Regulamentul ariei protejate, aprobat printr-un Ordin din 2016, al ministrului Mediului spune, la articolul 19, că agenții economici au voie aici cu mașini doar pe baza unei convenții cu custodele ariei și cu administratorul pădurii. Adică cei de la restaurant și telecabină trebuie să aibă o convenție cu Biroul de Arii Protejate, din cadrul Direcției Județene de Mediu Brașov și cu Regia Publică Locală a Pădurilor „Kronstadt”. Nu o au. Deci, legal nu au voie cu autoturisme și camioane, pe Tâmpa.
„Ce spune agentul economic? Că a investit 20 de milioane de euro în reabilitarea drumului, telecabinei și restaurantului. Și că, fără acces motorizat pe acel drum, restaurantul în care s-au investit atâția bani nu poate funcționa. Că nu poate fi aprovizionat cu mărfuri ce nu încap în telecabină, iar gunoiul nu poate fi evacuat de acolo. Și că accesul motorizat se face pe baza unui acord cu Primăria.
Mai spune ceva agentul economic: să o lăsam baltă cu materialul nostru”, a detaliat Claudiu Loghin.
„Rugămintea mea e să nu dăm (n.r. materialul)”
„Văd că sunteți destul de agresiv cu mine și v-am ajutat mereu (…) am fost deschis cu dumneavoastră, ca relații, cu toată lumea am fost deschis”. Nu a dorit să detalieze”, a spus Ion Rufa, director al societății de transport pe cablu care operează și telecabina de pe Tâmpa.
„Rugămintea mea e să nu dăm (n.r. materialul) (…) Nu ne avantajează și nici pe voi nu cred că vă avantajează. (…) Fii, fiți deștepți și ajutați investitorii, că așa, dacă zice unul – doi «bă, știi că mergem pe drum» (…) Ok, 20 de milioane nu sunt importante pentru comunitate, sunt mai importante părerile a trei – cinci oameni”, a declarat George Copos, președintele Ana Holding.
Totuși, ce au uitat să precizeze reprezentanții grupului de firma Ana este că, deși funcțional de anul trecut, lucrările de amenajare a terasei continuă, având nevoie de încă o perioadă de timp pentru finalizarea lucrărilor. Materialele necesare sunt urcate pe Tâmpa cu mașinile pe acest drum tehnic, în baza unei autorizații eliberate în timpul administrației Coliban.
Reprezentanții Primăriei Brașov susțin că în cursul săptămânii viitoare se va face un grafic de lucrări, astfel încât să se ofere posibilitatea agentului economic să își finalizeze lucrările, situația nefiind una care să continue la infinit.


2 comentarii
Bravo Biz Brașov pentru că publicați articolul despre cum își bat joc unii de rezervația naturală Tâmpa !
Am dat 20 milioane de euro, este normal sa nu respect legile
Legile sunt doar pt fraieri.
Semnat, copos