Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, după ce a distrus mai multe bunuri de pe terasa Restaurantului Ursul Carpatin din Centrul Brașovului.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 3 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi provocat distrugeri unor bunuri ce aparțin unei societăți comerciale, situată pe strada Michael Weiss, din municipiul Brașov.
Imediat după sesizare, au fost efectuate verificări, în urma cărora, la scurt timp, a fost identificat un bărbat de 25 de ani, din orașul Odobești, județul Vrancea.
Acesta, în jurul orelor 04.00 dimineața, în timp ce se deplasa pe strada Michael Weiss, din municipiul Brașov, ar fi provocat distrugeri bunurilor amplasate pe terasa Restaurantului Ursul Carpatin.
„În cauză, cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție în cadrul dosarului penal întocmit sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov.
Detalii despre isprava tânărului, aici.


Un comentariu
Când ești prost, dar și viteaz….