Unul dintre cei mai mari operatori din piața covrigilor, Luca, anunță că ieftinește covrigul, cea mai ieftină gustare, în plin val de scumpiri.
Compania reduce prețul covrigului la 1,99 lei în toate unitățile din țară. În prezent, un covrig simplu (cu mac/susan/semințe) costă 2,5 lei.
Compania a lansat și o serie de mesaje amuzante:
- „Pentru cei care ați făcut plinul la mașină, vedeți că am ieftinit covrigul la 1,99 lei.”
- „Pentru cei care ați investit în crypto, vedeți că am ieftinit covrigul la 1,99 lei.”
„România trăiește o perioadă de presiune economică continuă în care prețurile alimentelor, energiei și serviciilor de bază au crescut constant, iar această tendință s-a adâncit vizibil în ultimele luni. Întregul lanț de aprovizionare, de la materiile prime până la transport și producție, reflectă o realitate tot mai dificilă, resimțită direct de toți românii. În acest context, Tinervis Group – compania care operează lanţul de patiserii LUCA, merge în direcția opusă și scade prețul covrigului la 1,99 lei, față de media pieței de 2,50 – 3,00 lei, începând cu 24 martie. Astfel, clienții vor cumpăra covrigul cu mac, susan sau semințe la un preț cu aproape o treime mai mic decât media pieței. Noul preț va fi același în toate unitățile LUCA din București și țară”, anunță compania.
LUCA are o rețea ce se apropie curând de 190 de unități, dintre care două unități sunt în municipiul Brașov.

