Peste o sută de jandarmi din cele două unități de jandarmi din Brașov vor dona sânge în perioada 26 – 31 martie , în cadrul Campaniei „Donează sânge! Salvează o viață!”, desfășurate cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române.
„Pentru jandarmii brașoveni donarea de sânge a devenit o tradiție de suflet și, astfel, an de an dăm startul evenimentelor dedicate zilei armei cu o vizită la Centrul de Transfuzii Brașov. Dorința de a fi alături de cei aflați în suferință este cu siguranță cea mai mare motivație pentru colegii noștri și fiecare donator în parte realizează că e nevoie de foarte puțin efort pentru binele celorlalți.
Ne dorim ca tradiția această să meargă mai departe, ne dorim să sporim în fapte bune, iar prezența la fiecare campanie de donare a noi donatori ne dă speranța ca ștafeta empatiei se transmite cu succes”, au transmis jandarmii brașoveni.



