Programul „Vinerea Verde”, inițiat de Municipiul Brașov continuă să se extindă în județ. După alăturarea localităților Feldioara și Predeal, care au aprobat participarea în Consiliul Local, și pe rutele din comuna Sânpetru se va circula gratuit cu autobuzul în zilele de vineri.
„De săptămâna viitoare, Sânpetru se alătură programului «vinerea verde» de transport public. Mai exact, începând din 3 aprilie, vinerea se va circula gratuit, pe toate liniile RAT din comuna Sânpetru. Decizia a fost votată și în ședința Consiliului Local”, a precizat primarul comunei Marian Arhire.
„Vinerea Verde” este un program de mobilitate urbană sustenabilă care încurajează utilizarea transportului public și reducerea traficului auto, contribuind la diminuarea emisiilor poluante și la îmbunătățirea calității aerului. Programul constă în acordarea gratuității pe toate mijloacele de transport în comun din unitățile administrativ-teritoriale participante, în fiecare zi de vineri.
Începând cu luna aprilie, gratuitatea se va aplica pe liniile deservite de RATBV S.A. din Brașov, Feldioara, Predeal și Sânpetru, urmând ca și alte localități să se alăture programului.
Astfel, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV S.A. va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință.
Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

