Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au destructurat o rețea infracțională specializată în furtul de motorină, în urma unei acțiuni de amploare desfășurate în județele Brașov și Mureș.
Pe 26 martie, anchetatorii au pus în aplicare 23 de mandate de percheziție domiciliară într-un dosar penal complex, care vizează 25 de persoane suspectate de constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare, furt calificat, dar și fapte de corupție precum luare și dare de mită, trafic și cumpărare de influență.
În urma descinderilor, polițiștii au ridicat mai multe probe, inclusiv recipiente folosite la sustragerea combustibilului și aproximativ 1.800 de litri de motorină.
Totodată, a fost descoperită o armă scurtă neletală, supusă autorizării, împreună cu 60 de proiectile metalice tip alică, fiind deschis un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. De asemenea, anchetatorii au găsit și articole pirotehnice, caz în care au fost demarate cercetări pentru încălcarea legislației privind materiile explozive.
Potrivit anchetatorilor, începând cu luna octombrie 2025, opt bărbați cu vârste între 23 și 57 de ani, din județele Brașov și Galați, angajați ai unei societăți implicate în modernizarea tronsonului de cale ferată Brașov – Sighișoara, ar fi pus bazele grupării infracționale. Aceștia sunt acuzați că sustrăgeau motorină din utilajele folosite pe șantier.
Alți 17 complici la furt
Alte 17 persoane ar fi fost implicate în activități similare sau ar fi avut legături cu membrii grupării. Combustibilul furat era ulterior comercializat la prețuri sub nivelul pieței.
În urma probatoriului administrat, 10 persoane au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov. Ulterior, două dintre acestea au fost plasate sub control judiciar pentru 60 de zile.
Alte opt persoane au fost prezentate instanței, care a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile în cazul a șase dintre suspecți. Pentru o persoană a fost dispus arestul la domiciliu, iar o alta a fost plasată sub control judiciar.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul mai multor structuri din cadrul IPJ Brașov, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile „Burebista” Brașov.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale și tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate.

