„Defilare” în Bucegi, la 30 de km de Brașov. Urși, râși, mistreți, ciute, căprioare, căpriori și vulpi, la ședința video.
Activitate intensă la una dintre camerele cu senzori amplasate în teren de rangerii din Parcul Natural Bucegi, aflat la 30 de kilometri de Brașov.
Urși, râși, mistreți, ciute, căprioare, căpriori și vulpi — toți defilează prin fața camerei, într-un adevărat spectacol al vieții sălbatice.
„Camera a fost instalată în perioada decembrie – februarie și ne oferă o imagine valoroasă despre modul în care unele specii reușesc să supraviețuiască la altitudini de peste 1500 m, acolo unde stratul de zăpadă este consistent și condițiile sunt mult mai dificile.
Imaginile surprind perfect adaptarea animalelor la iarnă și la mediul montan.
La final, o vulpe ne salută respectuos… și parcă știe că este vedeta filmării”, au transmis reprezentanții Parcului Natural Bucegi.
Credit video: Vali Bălan și Pință Răzvan, Parcul Natural Bucegi;

