Primăria Brașov pregătește o serie de investiții complementare proiectului trenului metropolitan, finanțat din fonduri europene, pentru a asigura accesul eficient al călătorilor la viitoarele puncte de oprire.
Un proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței de marți a Consiliului Local vizează aprobarea demarării documentațiilor tehnico-economice necesare acestor lucrări, care vor fi suportate din bugetul local.
Investiții necesare pentru funcționarea trenului metropolitan
Potrivit documentației, municipalitatea va începe elaborarea studiilor de fezabilitate pentru o serie de amenajări esențiale: parcări de tip Park & Ride, drumuri de acces și conexiuni pietonale către stațiile trenului metropolitan.
Printre principalele intervenții propuse se numără:
- Halta Stupini: parcare de aproximativ 24 de locuri, spații verzi, toaletă publică și un drum de acces de circa 2 km;
- Punctul de oprire Nicolae Labiș: parcare, acces rutier și pietonal (aprox. 500 m fiecare), plus relocarea capătului liniei de autobuz 2B;
- PO VGP: amenajarea unui acces pietonal de aproximativ 600 m;
- PO Brașovia: realizarea unui trotuar și a unui traseu pietonal de circa 1,3 km (inclusiv pe DN73 și strada Bucegi);
- PO Tractorul: trotuare și toaletă publică;
- PO Micșunica: trotuare pentru accesul călătorilor.
De ce sunt suportate din bugetul local
Aceste investiții nu pot fi finanțate din fonduri europene în cadrul proiectului trenului metropolitan, deoarece ghidul de finanțare exclude explicit lucrările aflate la mai mult de 100 de metri de peroane, inclusiv parcările de tip Park & Ride.
În acest context, autoritățile locale trebuie să asigure aceste amenajări din surse proprii sau alte surse legal constituite.
Reprezentanții municipalității subliniază că aceste investiții sunt esențiale pentru succesul întregului proiect, estimat la 200–245 de milioane de euro.
Fără parcări și acces facil la stații, numărul de utilizatori ar putea fi semnificativ mai mic, ceea ce ar afecta indicatorii asumați prin finanțarea europeană.
Studiul de fezabilitate preliminar arată că mai multe puncte de oprire din municipiu au în prezent infrastructură de acces insuficientă, inclusiv Tractorul, Nicolae Labiș, Micșunica sau Stupini.
Conform proiectului de hotărâre, finanțarea acestor investiții va fi asigurată etapizat, în funcție de stadiul documentațiilor și în corelare cu implementarea trenului metropolitan.
Autoritățile locale vor coordona aceste lucrări pentru a asigura integrarea lor în proiectul mare de mobilitate, considerat unul dintre cele mai importante din zona metropolitană a Brașovului.

