Din Primăria Zărnești nu pleacă niciun angajat. După ce tăierile cerute de Bolojan au fost aplicate, în instituție mai rămân 24 de posturi…vacante.
În contextul aplicării noilor prevederi legislative instituite prin OUG nr. 7/2026, la nivelul Primăria Orașului Zărnești a fost comunicat de către Instituția Prefectului – Județul Brașov 𝗻𝗼𝘂𝗹 𝗻𝘂𝗺𝗮̆𝗿 𝗺𝗮𝘅𝗶𝗺 𝗱𝗲 𝗽𝗼𝘀𝘁𝘂𝗿𝗶 ce poate fi prevăzut în organigramă, conform cadrului legal în vigoare. Actul normativ citat, cunoscut și sub numele de „legea Bolojan” impune reducerea cu 30% a numărului maxim de posturi stabilit pentru autoritățile administrației publice locale, iar reorganizarea trebuie implementată până cel târziu la 1 iulie 2026.
În acest context, 𝗻𝘂𝗺𝗮̆𝗿𝘂𝗹 𝗺𝗮𝘅𝗶𝗺 𝗱𝗲 𝗽𝗼𝘀𝘁𝘂𝗿𝗶 stabilit pentru Primăria orașului Zărnești a fost redus de la 𝟭𝟴𝟯 la 𝟭𝟯𝟮 (reducere cu 51 posturi). Organigrama actuală aprobată a instituției 𝗻𝘂 𝗳𝘂𝗻𝗰𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗲𝗮𝘇𝗮̆ în prezent 𝗹𝗮 𝗻𝗶𝘃𝗲𝗹𝘂𝗹 𝗺𝗮𝘅𝗶𝗺 𝘁𝗲𝗼𝗿𝗲𝘁𝗶𝗰 pentru că structura de personal este de 157 de posturi + 2 funcții de demnitate publică, dintre care 51 de posturi sunt vacante.
În urma aplicării noilor prevederi legale, structura va fi ajustată la 130 de posturi + 2 funcții de demnitate publică, dintre care vor rămâne 24 de posturi vacante.
Ce înseamnă concret acest lucru?
În mod concret, această modificare 𝗻𝘂 𝗽𝗿𝗲𝘀𝘂𝗽𝘂𝗻𝗲 𝗱𝗶𝘀𝗽𝗼𝗻𝗶𝗯𝗶𝗹𝗶𝘇𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗽𝗲𝗿𝘀𝗼𝗻𝗮𝗹𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗲𝘅𝗶𝘀𝘁𝗲𝗻𝘁!
Cu alte cuvinte, Primăria Orașului Zărnești 𝗻𝘂 𝘃𝗮 𝗱𝗮 𝗼𝗮𝗺𝗲𝗻𝗶 𝗮𝗳𝗮𝗿𝗮 ca efect direct al acestei reduceri de organigramă.
„Această situație demonstrează faptul că administrația locală a acționat deja în mod responsabil și prudent din punct de vedere bugetar, prin faptul că nu a ocupat integral numărul de posturi prevăzut în organigramă, ci a urmărit constant menținerea unui echilibru între nevoile instituției și utilizarea eficientă a fondurilor publice.
Activitatea instituției va continua în condiții normale, iar serviciile oferite cetățenilor nu vor fi afectate în mod semnificativ de această ajustare administrativă”, a transmis Alexandru Igrișan, primarul orașului Zărnești.

