Înscrierile pentru clasa pregătitoare 2026 se fac în perioada 31 martie-6 mai, potrivit calendarului oficial aprobat Ministerul Educației și Cercetării. Cererea tip și actele necesare se depun la secretariatul școlii sau prin e-mail. Ministerul Educației a anunțat care sunt criteriile de departajare aplicate de școli dacă numărul de copii este mai mare decât cel al locurilor disponibile.
Cum se poate face înscrierea
Înscrierea se poate face la școala la care părinții doresc să îi trimită pe copii sau online.
„Indiferent de modul în care alegeți să faceți înscrierea, este necesar să mergeți la școală pentru validarea cererii. Vă rugăm să solicitați informații fie direct la școala în care doriți să vă înscrieți copilul, fie la inspectoratul școlar din județul în care vă aflați”, a transmis Ministerul Educației.
Pot fi înscriși în clasa pregătitoare copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2026, inclusiv, dar și cei care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2026, în baza recomandării pentru înscrierea în învățământul primar eliberată de unitățile de învățământ cu nivel preșcolar) sau în baza evaluării Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională.
Ministerul anunță că părintele poate opta pentru înscrierea la şcoala de circumscripţie, iar în această situaţie copilul este automat înscris, în baza validării cererii de înscriere. Dacă părintele altă școală decât cea de circumscripţie, copilul este înscris în limita locurilor libere şi, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale şi, ulterior, a criteriilor specifice de departajare.
CARE SUNT CRITERIILE DE DEPARTAJARE PE CARE ŞCOLILE LE APLICĂ DACĂ NUMĂRUL DE COPII ESTE SUPERIOR NUMĂRULUI DE LOCURI?
I. Criterii generale:
a) existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului;
b) existența unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți. Situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți;
c) existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
d) existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă.
II. Criterii specifice:
Sunt aplicate după aplicarea criteriilor generale şi numai dacă acestea nu asigură departajarea între copii, cu excepţia situaţiilor prevăzute de metodologie.
Sunt elaborate de către fiecare unitate de învăţământ în parte, dar sunt aplicate pe baza unor documente doveditoare, prezentate de către părinţi/tutori legali şi nu pot fi discriminatorii, respectiv trebuie să ţină cont de faptul că toţi copiii au drepturi egale, indiferent de condiţia socială, financiară, indiferent de naţionalitate, rasă, religie, confesiune, sex etc.

