11 câini, dintre care 5 pui, au fost preluați de urgență de Asociația Milioane de Prieteni și de reprezentanții Serviciului Public de Gestionare a Câinilor Brașov. Animalele, aflate într-o casă nelocuită din Șchei, trăiau în condiții mizere.
„Într-o mocirlă de nedescris, în curtea unei case nelocuite, plini de noroi și într-o stare de sănătate incertă! Așa au fost găsiți 11 câini, dintre care 5 pui, care au fost preluați de urgență de Asociația Milioane de Prieteni și Serviciul Public de Gestionare a Câinilor Brașov. Puii, dar și unul dintre adulții cu probleme de sănătate sunt pe drum spre Adăpostul Victory, iar restul de 5 căței adulți merg spre Adăpostul Public Brașov”, au transmis pe facebook reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni.
Sursa video: Asociația Milioane de Prieteni




