După 6 ani de blocaje, Cetatea Râșnov a intrat în linie dreaptă pentru lucrările de restaurare. Până în 2028, Cetatea medievală va fi deschisă pentru vizitatori
După 6 ani de blocaje, Cetatea Râșnov a intrat în linie dreaptă pentru lucrările de restaurare. Până în 2028, Cetatea medievală va fi deschisă pentru vizitatori.
O simplă fortificație din lemn din secolul al XIII-lea, Cetatea Râșnov și-a păstrat faima de a fi unul din cele mai bine păstrate ansambluri fortificate, din Transilvania. De aproape 6 ani însă, doar curtea exterioară a cetății e accesibilă publicului.
Totul a pornit de la o lucrare de reabilitare, începută în 2020. Firma selectată a închis cetatea și a lucrat până în 2022 la reabilitare, însă au existat neînţelegeri cu Primăria, din cauza nerespectării graficelor asumate, aşa că lucrările s-au oprit și s-a deschis un litigiu civil.
De când la conducerea primăriei se află Horia Motrescu, problemele existente au fost rezolvate gradual, astfel încât la acest moment, primăria Orașului Râșnov a lansat licitația pentru elaborarea Proiectului Tehnic și execuția lucrărilor de restaurare a Cetății Râșnov.
„Cetatea nu este doar un obiectiv turistic, ci un reper esențial pentru identitatea orașului. Din acest motiv, administrația condusă de primarul Horia Motrescu a ales o abordare riguroasă, bazată pe clarificări tehnice și respectarea etapelor legale, nu pe soluții rapide”, spune primarul Horia Motrescu.
Proiectul a fost preluat într-un stadiu dificil, cu blocaje și incertitudini privind lucrările anterioare. Continuarea fără o evaluare corectă ar fi generat riscuri reale. În acest context, decizia a fost una fermă: reluarea proiectului pe baze solide.
Parcursul din ultimul an reflectă această abordare:
decembrie 2024 – reluarea oficială a proiectului și contractarea expertizei tehnice;
februarie – iunie 2025 – realizarea și recepția expertizei, care a oferit o imagine clară asupra lucrărilor executate anterior;
iulie – august 2025 – realizarea scanării laser 3D și demararea documentațiilor tehnice;
august 2025 – ianuarie 2026 – obținerea avizelor necesare (urbanism, ISU, Direcția Județeană de Cultură);
martie 2026 – finalizarea documentației și lansarea procedurii de achiziție.
Termenul de depunere a ofertelor: 11 mai 2026, ora 15:00.
„Acest rezultat este consecința unui efort administrativ susținut, coordonat la nivelul conducerii Primăriei și realizat de o echipă implicată: administratorul public, direcția economică, compartimentul de urbanism, echipa de achiziții și structura juridică.
În paralel cu etapele tehnice și administrative, comunitatea a fost parte activă, inclusiv prin acțiuni de voluntariat și prin interesul constant pentru evoluția proiectului.
Decizia de a contracta finanțare pentru susținerea lucrărilor a fost una asumată, în scopul de a evita noi întârzieri și de a crea premise reale pentru finalizarea restaurării.
Lansarea licitației marchează trecerea spre o etapă concretă: execuția.
Administrația locală își propune ca, odată finalizate lucrările, Cetatea Râșnov să fie redeschisă publicului, etapizat, începând cu anul 2028.
Un proiect complex, construit metodic, cu responsabilitate instituțională și cu o direcție clară”, a mai transmis primarul din Râșnov, Horia Motrescu.
Salariile clericilor ortodocși din România. Patriarhul BOR are salariul cât Grindeanu, iar mitropoliții sau arhiepiscopii primesc cât un ministru. Dincolo…
Săptămâna viitoare începe dezinsecția de combatere a căpușelor și țânțarilor în municipiul Brașov. Prestatorul de servicii de deratizare, dezinsecție și…
Înființat în anul 2012, site-ul www.bizbrasov.ro a devenit principala sursă zilnică de informație pentru cititorii brașoveni. BizBrasov.ro este un site de știri locale care oferă conținut de calitate pentru orașul și județul Brașov.
S.C. BIZ AFACERI MEDIA S.R.L Brasov, Str. Octavian Goga Nr.9 office@bizbrasov.ro