Marile hoteluri, altădată pline, încă mai au camere libere în perioada sărbătorii Învierii Domnului. La munte, în județele Prahova și Brașov, micii antreprenori care au de închiriat cabane sau vile pentru grupuri de persoane încă își așteaptă clienții, arată news.ro.
Sute de proprietari de vile și cabane de pe Valea Prahovei și din zonele turistice din Brașov – Predeal, Bran-Moieciu – așteaptă, pe ultima sută de metri, clienți pentru perioada sărbătorilor de Paști. Un portal cu oferte de la mici antreprenori din turism indică peste 600 de unități de cazare libere pentru acest sfârșit de săptămână. Grupurile dedicate turiștilor pe rețelele de socializare abundă, de asemenea, în anunțuri de închiriere. Unele sunt pentru o familie mai mare, altele pentru grupuri de 10-12 sau chiar 20 de persoane.
Sunt proprietari de cabane și vile care, la cererea oaspeților, asigură masă, alte unități oferă doar cazare. Prețurile pornesc de la sub o sută de lei de persoană pe noapte, unele cabane asigură ciubăr, jacuzzi sau chiar piscină încălzită, însă clienții se lasă așteptați.
Marile sau mai micile hoteluri de pe Valea Prahovei au pregătit, și anul acesta, oferte speciale de Paști: mâncăruri tradiționale, unele reinterpretate, spectacole live, primire tradițională după slujba de Înviere, prânz festiv de Paști, surprize pentru copii. Vineri, prima zi din oferta de Paști, sunt încă multe camere libere, iar hotelierii nu mai cred că ele se vor umple. La hotel, prețul pachetului turistic care include mic dejun, mese festive, băuturi și ”program special” costă peste 4.000 de lei pentru doi adulți, cu trei nopți de cazare, cu intrare din 10 aprilie. Camere sunt, clienți nu prea. Hotelierii spun că prețurile pot părea mari, dar ele reflectă realitatea românească: prețuri mari la materie primă, tarife la energie care au făcut ca turismul românesc să nu poată ține pasul cu concurența din Bulgaria sau Ungaria.


Un comentariu
Poate 3031 !