Vremea din prima zi de Paște va aduce temperaturi ușor mai scăzute decât normalul perioadei, însă valorile termice vor fi în creștere față de zilele anterioare, mai ales în vestul și sud-vestul țării, potrivit meteorologului ANM, Oana Păduraru, care a explicat cum va evolua vremea în următoarele zile.
Potrivit meteorologilor, începând din a doua zi de Paște, vremea va intra într-un proces de încălzire, iar temperaturile vor continua să crească în majoritatea regiunilor.
Dobrogea și cu Bărăganul. Atmosfera se menține închisă toată ziua. Apar ploi slabe, trecătoare, iar vântul devine mai insistent și atinge viteze de 45 Km/h. Vor fi cel mult 10 grade pe la amiază, iar la noapte temperaturile vor coborî până la 5 grade.
Și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei avem o zi destul de neplăcută, cu cer acoperit și ploi din când în când. Vântul are unele intensificări și în această zonă, iar maximele se opresc pe la 11…12 grade- valori un pic mai scăzute decât în mod obișnuit.
Și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina o să fie cam înnorat și o să plouă puțin, iar la munte ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare. Vântul este ceva mai activ. Temperaturile ajung pe la 13 grade, iar condițiile de ploaie se mențin și după lăsarea nopții.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim vreme destul de bună. Se arată trecător soarele, dar s-ar putea să vină și câțiva stropi de ploaie în zona Transilvaniei. Se mai încălzește față de ieri și temperaturile urcă până la 15…16 grade.
Și în vestul României o să fie puțin mai cald decât ar trebui. Se vor atinge 14…15 grade. Atmosfera este ceva mai însorită în Crișana, în timp ce în Banat se mai adună norii și e posibil să picure trecător.
În Transilvania avem vreme închisă, temperaturi mai scăzute în depresiuni, și până la 14 grade în vestul provinciei. S-ar putea să vină o ploaie de scurtă durată, iar la munte, la altitudini mari, o să fie lapoviță sau o să ningă.
Vremea la munte
Temperaturile cresc și în zonele montane. Vremea devine frumoasă în masivele vestice. În schimb, în Carpații Orientali și în estul Meridionalilor mai apar ceva înnorări și precipitații slabe. După lăsarea nopții vântul prinde putere în Munții Banatului.

