Un total de 4.684.474 de pensionari erau înregistrați, în România, în luna martie. Sunt cu 3.618 mai puțini comparativ cu luna precedentă.
Pensia medie a fost de 2.782 de lei. Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la 13,032 miliarde lei. Din totalul pensionarilor, 522.613 aveau perioade lucrate în agricultură, iar pensia medie a fost de 716 lei.
Numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.782.225 de persoane, din care 2.158.318 femei, în timp ce pensia medie era de 3.113 de lei. Pensie anticipată au primit, în martie 2026, un număr de 63.236 de persoane (2.508 de lei pensie medie), iar pensie de invaliditate au încasat 392.458 de persoane (pensie medie de 1.086 lei), dintre care 45.936 de persoane pentru gradul I de invaliditate (949 lei pensie medie). În aceeași lună, pensie de urmaș s-a acordat unui număr de 446.463 persoane (1.508 lei, pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 92 pensionari (540 de lei, în medie). Un total de 11.898 de persoane, cu 40 mai multe comparativ cu luna anterioară, au primit în februarie pensii de serviciu. Dintre acestea, 7.863 sunt beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat – BASS (contributivitate).
Cei mai mulți pensionari care primeau pensie de serviciu erau beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor și judecătorilor, respectiv 5.820, din care 2.530 cu pensie din BASS. În cazul acestora s-a înregistrat și cea mai mare pensie medie de serviciu, de 25.488 lei, din care 7.534 din BASS și 22.374 de la bugetul de stat, arată Agerpres.
Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României au beneficiat 786 de persoane (690 cu pensie din BASS). Pensia medie era de 7.002 de lei, din care 3.052 lei pensie din bugetul de stat. În ceea ce privește beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea și completarea Legii 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, numărul acestora era de 870 de persoane (655 cu pensie BASS), pensia medie ridicându-se la 6.250 de lei (3.558 de lei de la bugetul de stat).

