Moblizare de forțe, la Brașov: Un vârstnic cu probleme medicale, dat dispărut, a fost găsit de polițiști și jandarmi. Bărbatul era în stare de șoc
Un vârstnic cu probleme medicale, dat dispărut ieri, a fost găsit de autorități în cartierul Noua, după câteva ore de căutări.
„Căutările au început aseară, imediat după lăsarea întunericului, în urma sesizării dispariției unui bărbat în vârstă, vulnerabil din punct de vedere medical, care plecase de acasă în cursul zilei și nu mai revenise.
Încă din primele momente, colegii noștri au știut cât de prețios este timpul într-o astfel de situație. Astfel, alături de Jandarmeria Brașov, Gruparea Mobilă de Jandarmi Brașov și Salvamont Brașov, au pornit în căutarea sa.
Autoritățile au strîbătit zona ore întregi
Ore întregi au străbătut zona împădurită din cartierul Noua, iar după miezul nopții, eforturile lor au fost răsplătite: bărbatul a fost găsit într-o zonă izolată, căzut la pământ, în stare de șoc, dar conștient.
A fost un moment în care am simțit, din nou, cât de importantă este solidaritatea și intervenția rapidă.
Astfel de reușite ne amintesc că, atunci când lucrăm împreună, putem face diferența și putem reda speranța acolo unde pare pierdută”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.

