Prețul benzinei a crescut cu 11,11% în luna martie 2026 față de luna precedentă, iar motorina e mai scumpă cu aproximativ 15%, arată datele Institutului Național de Statistică.
Prețurile combustibililor au crescut cu 6,47% în luna martie 2026 faţă de luna februarie, se arată într-o precizare a INS, citată de Economedia, care subliniază că în componenţa grupei „Combustibili” sunt cuprinse mai multe subgrupe de produse precum: lemne de foc şi brichete de rumeguş, cărbune, benzină fără plumb, motorina şi uleiuri auto, combustibil electric pentru autoturism, gaz lampant, gaz lichefiat pentru butelie, GPL auto.
Evoluția prețurilor la benzină și motorină:
- Indicele de preţ pentru subgrupa benzină a fost 111,11% în lunamartie 2026 faţă de luna februarie 2026
- Indicele de preţ pentru subgrupa motorină a fost 114,98% în luna martie 2026 faţă de luna februarie 2026.
După ce prețurile la pompă au crescut constant, în urma turbulențelor generate de efectele conflictului din Iran pe piața petrolului, miercuri, 15 aprilie 2026, piața carburanților din România înregistrat o nouă etapă de ieftiniri.
În martie 2026, rata anuală a inflației, comparativ cu luna similară a anului precedent, a fost 9,87%, arată datele Institului Național de Statistică. Rata anuală a inflației scăzuse în februarie la 9,3%.

