Niciunul dintre actualii consilieri județeni ai PNL Brașov nu își dorește postul de vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov. Postul de vicepreședinte al CJ Brașov care revine în urma negocierilor politice PNL-ului, care este ocupat momentan de Todorică Șerban, ar urma să se vacanteze la finele acestei luni, când expiră cele șase luni.
Potrivit Codului administrativ, „calitatea de consilier local, respectiv cea de consilier județean încetează de drept […] în cazul imposibilității exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive”. Todorică Șerban se află în imposibilitatea exercitării mandatului din luna noiembrie a anului trecut, când a fost pus sub control judiciar de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, acuzat fiind de abuz în funcție care viza vicierea alegerii unor persoane în Consiliul de Administrație al Companiei Apa. Ulterior, în luna decembrie, acesta a fost trimis în judecată de către DNA.
În aceste condiții, Șerban ar urma să își piardă calitatea de consilier județean și, implicit, cea de vicepreședinte al CJ Brașov. Următorul pe lista de consilieri județeni ai Alianței PNL – PSD ar urma să fie Marian Popoiu, fost candidat liberal la funcția de primar a orașului Codlea, când a obținut 608 voturi (de zece ori mai puțin decât actualul primar, social-democratul Mihai Câmpeanu), fost consilier județean, director de vânzări al companiei Tess, dealer auto Audi și Skoda. O altă calitate pe care o are Popoiu că este unul dintre prietenii apropiați ai liderului de facto al PNL Brașov, prim-vicepreședinte la nivel național, Adrian Veștea, care este și președinte al Consiliului Județean Brașov. De altfel, actualii consilieri județeni ai PNL Brașov speră ca acesta să preia și funcția de vicepreședinte al CJ Brașov, deoarece niciunulș dintre ei nu este dornic să ocupe poziția respectivă, având în vedere că pentru doi ani de prezență în executiv ar trebui să părăsească funcțiile pe care le ocupă în prezent.
Popoiu ar deveni, automat, unul dintre cei mai bogați consilieri județeni brașoveni. În ultima sa declarație de avere, acesta arătase că deține, alături de soția sa, 28 de terenuri agricole, cinci case, un apartament și un spațiu comercial (o parte dintre acestea în cote mai mici, având în vedere că erau moșteniri ale soției sale). El mai deținea atunci titluri de stat în valoare de aproape 500.000 de lei și avea un venit lunar net de peste 20.000 de lei.

