Consilierul local USR Alexandru Gheorghe a fost administratorul judiciar al clubului FC Brașov, în perioada incipientă a insolvenței echipei, în perioada 2015 – 2017. „Ioan Neculaie îmi poartă și acum pică”, ne-a declarat consilierul.
Gheorghe a fost desemnat administrator judiciar în 2015, la declararea insolvenței. În 2016, în urma unui apel declarat de unul dintre creditori, ICIM SA, reprezentată de omul de afaceri Ioan Neculaie, acesta a fost înlocuit cu firma Top Expert a lui Marian Brescan, Ulterior, în urma unei decizii a Curții de Apel Brașov, acestuia i-a fost retras dreptul de administrare, la club revenind Alexandru Gheorghe.
În 2015, Gheorghe făcuse un tabel preliminar al creditorilor, cu un debit total de 36 de milioane de lei.

În 2016, la afișarea tabelului definitiv, FC Brașov avea datorii de peste 10 milioane de euro, aproximativ 5 milioane de euro fiind impozite neplătite la fisc. Alți 700.000 de euro erau salarii neplătite jucătorilor. Clubul mai avea și o datorie de 1,3 milioane de euro la patronul Ioan Neculaie, care era anchetat penal tocmai pentru că a luat bani din conturile clubului.
După ani, intrat în USR, Alexandru Gheorghe putea să îi dea un sfat colegului său de partid, Allen Coliban, să nu se arunce în fenomenul „fotbal” care nu pare a aduce altceva unei comunități în afară de datorii. De altfel, tabelul preliminar al creditorilor noului FC Brașov „Steagu Renaște”, echipă înființată de fostul edil, arată datorii de 16,095 milioane de lei. Principalul creditor este municipiul Brașov, cu 14,141 milioane de lei, în timp ce datoriile către bugetul statului se ridică la 605.617 lei. O altă datorie importantă este către Direcția de Infrastructură Sportivă Brașov, care are de recuperat peste 356.000 de lei.
Tabelul creditorilor FC Brașov Steagul Renaște
1.Creanțe izvorâte din raporturi de munca și asimilate raporturilor de munca conform art.161 pct.3 din Legea 85/2014 raportat la art.5 alin.1pct 18 Legea 85/2014
- OPRA LADISLAU 24.359 lei
- KIRYLENKA KIRYL 18.883 lei
- FARKAS CSABA IULIAN 1.800 lei
- NĂSTASE CLAUDIU IULIAN 60.000 lei
- CORAIU IOAN 1.800 lei
- FIZUS CRISTINA-IRINA 18.705 lei
- HRITCU NICULINA 1.359 lei
- SZABO ADRIAN 77.292 lei
- BABEIU MARIUS COSTIN 43.964 lei
- ȘERBAN MORARU 47.940 lei 0,29%
- MĂRGINEAN IOAN 42.315 lei
- BUGA MUGUREL-IOAN 4.500 lei
- MĂȚĂU CRISTIANFLORIN 33.500 lei
- ROGOZ ANDREEA ELENA 10.000 lei
- LUCA ILIE 11.100 lei
- GHIOC LUCIA 20.000 lei
- MUREȘAN VASILE 9.000 lei
- MIHOK LEVENTE 8.000 lei
- VOICU CĂTĂLIN MIHAIL 36.000 lei
- FŐRIKA RAREȘ ȘTEFAN 23.250 lei
- MUTU DANIEL 64.259, 55 lei
2.Creanțe bugetare conform art.161 pct 5 din Legea 85/2014
ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANA A FINANȚELOR PUBLICE BRAȘOV – 605.617,00 lei
3.Creanțe chirografare conform art.161 pct.9. din Legea 85/2014
- WECO T.M.C SRL 71.050,18 lei
- HELLO HOSPITALITY BY LSA SRL 8.640 lei
- VASU CLAUDIU – GHEORGHE 180.000 lei
- MĂȚĂU CRISTIANFLORIN 25.406 lei
- FEDERAȚIA ROMȂNĂ DE FOTBAL 42.072,45 lei
- LUCA ILIE 22.400,77 lei
- CHEILE GRADIȘTEI SRL 72.253 lei
- UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL BRAȘOV – 14 141676 lei
- DIRECȚIA ADMINISTRARE INFRASTRUCTURĂ SPORTIVĂ BRAȘOV 356.250,00 lei

