Modernizarea Corpului B Mârzescu și reabilitarea Palatului Administrativ vor fi realizate cu bani de la Ministerul Dezvoltării.
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a emis Ordinul nr. 429/08.04.2026 care prevede includerea proiectelor „Reabilitare Palat Administrativ B-dul Eroilor nr. 5 Braşov” şi „Consolidare, modificare, reabilitare, reparare Corp B Mârzescu; extindere ieşire urgenţă” în Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS).
Practic, cele două proiecte de importantă strategică pentru administraţia judeţeană au fost incluse în Listele-sinteză ale obiectivelor de investiţii pentru Subprogramul proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru clădirile de interes şi utilitate publică, fapt care le asigură finanţarea din fonduri guvernamentale.
Specialiştii Consiliului Judeţean lucrează în prezent la întocmirea caietelor de sarcini pentru lansarea procedurilor de achiziţie privind realizarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor la ambele obiective. În prealabil, indicatorii tehnico-economici au fost aprobaţi în plen. Astfel, reabilitarea Palatului Administrativ – clădire aflată în patrimoniul judeţului, în care îşi desfăşoară activitatea Consiliul Judeţean şi Instituţia Prefectului Judeţul Braşov –, se cifrează la 198.685.746,61 lei (cu TVA), în timp ce valoarea investiției la Corpul B Mârzescu este de 60.172.217,65 lei (cu TVA). Durata de realizare în cazul fiecărui obiectiv este de 24 luni.
Consiliul Judeţean a contractat realizarea DALI pentru Palatul Administrativ, documentaţie care a fost recepţionată cu toate avizele necesare de la instituţiile cu atribuţii de avizare, după care a fost înaintată Ministerului Dezvoltării pentru evaluare şi includere în PNCCRS. În ceea ce priveşte Corpul B Mârzescu, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase a fost cel care a desfăşurat procedurile privind realizarea studiului DALI, documentaţia fiind preluată de CJ Braşov şi transmisă la MDLPA.
Din punct de vedere procedural, autoritatea judeţeană este obligată ca într-un interval de maximum doi ani să obţină autorizaţia de construire pentru ambele obiective, cu toate acordurile şi avizele prevăzute, după care se vor semna contractele de finanţare a execuţiei lucrărilor, cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

