VIDEO Incendiator care a dat foc la 6 platforme de gunoi din Brașov, arestat pentru 30 de zile.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au fost sesizați miercuri dimineața, prin mai multe apeluri telefonice efectuate după ora 00:00, cu privire la izbucnirea unor incendii în mai multe locații de pe raza municipiului Brașov în zone unde sunt amplasate platforme de colectare a deșeurilor menajere.
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov au efectuat cercetări la toate punctele la care echipajele specializate de stingere au intervenit și au dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, faptă prevăzută de Codul Penal.
În urma investigațiilor operative desfășurate, polițiștii au identificat la scurt timp și persoana bănuită de comiterea faptelor, respectiv un tânăr de 25 de ani din municipiul Săcele. Acesta a provocat, prin incendiere, șase acte materiale de distrugere în mai multe intervale orare asupra unor pubele aflate pe platforme de gunoi situate în municipiul Brașov.
După depistarea tânărului, acesta a fost condus la sediul unității de poliție și în baza materialului probator a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Ulterior , acesta a fost prezentat instanței de judecată, care a decis arestarea lui preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea completării probatoriului și dispunerii măsurilor legale ce se impun la finalizarea acestora.


Un comentariu
Pentru numele lui Dumnezeu, opriți accesul în Brașov al transportului în comun sacelean! Sunt pline autobuzele de ‘corectitudine politică ‘. Apărați Brașovul de ceea a devenit Săcelele ‘multiculti! Sacelenii, din păcate pentru ei, sunt sufocați de descremenati. E jale ce-i acolo, bravo d-le primar , bravo d-na voicescu! Ați ruinat propriul oraș!