Mai multe resturi de cadavre și chiar un bebeluș în formol au fost descoperite într-una din clădirile Spitalului de Dermato-Venerice din Centrul Istoric al Brașovului. Descoperirea a fost făcută chiar în săptămâna mare, iar autoritățile bănuiesc că este vorba despre una dintre facilitățile Facultății de Medicină din Brașov, unde cadavrele erau păstrate în vederea studiului studenților.
Potrivit unor informații din cadrul anchetei, reprezentanții Facultății de Medicină ar fi declarat că nu cunosc date despre acest laborator, deoarece nu există arhive în acest sens. Cadavrele au fost descoperite într-o clădire aflată în paragină, într-un subsol greu accesibil.
Am solicitat Inspectoratului Județean de Poliție Brașov mai multe informații despre acest caz, dar până la ora redactării acestui articol solicitarea noastră a rămas fără răspuns.
Clădirea, care se află în zona veche a Braşovului, la confluenţa a doua ansambluri arhitecturale din Lista Monumentelor Istorice, a fost vândută de Consiliul Judeţean (CJ) Braşov în 2012, unui investitor privat care a propus demolarea spitalului pentru a construi în loc un complex hotelier de anvergură.
Spitalui Dermato a fost vândut de CJ Braşov, în 2012, către compania israeliană Stero Holding, pentru 1,8 milioane euro. Imobilul este format din 3 corpuri de clădire cu teren, având în total 5.291de metri pătraţi construiţi şi curte. Două dintre corpuri au regim de înălţime S+P+E, fiind şi cele care au găzduit spitalul propriu-zis până în 2007. Această parte a clădirii a fost construită în 1897 şi a suportat ultimele reparaţii capitale în 1981. Al treilea corp de clădire,ocupând o suprafaţă de 631 mp, a găzduit Facultatea de Medicină (săli de practică). Clădirea a fost construită în 1937 şi a fost reparată capital ultima dată, tot în 1981.
Deși vândută în 2012, clădirea a fost lăsată în paragină după ce Direcția Județeană de Cultură a blocat orice inițiativă a noilor proprietari de a investi, motivând că aceasta este monument istoric. Asta în timp ce clădirea a fost vândută într-un grad mare de degradare, iar în ultimii 14 ani aceasta a continuat să se degradeze.





