Premierul Ilie Bolojan ar urma să demită miniștrii, secretarii de stat și prefecții aparținând Partidul Social Democrat în ședința de guvern de joi, potrivit unor surse politice citate de Adevărul.
Situația ca interveni după ce PSD îi va solicita oficial premierului demisia, iar acesta ar urma să refuze.
În acest context, după ce PSD va decide retragerea miniștrilor din Executiv, premierul îi va demite toți demnitarii PSD, „de la miniștri și secretari de stat, până la prefecți și alți politruci numiți cu sprijinul partidului”, potrivit surselor Adevărul, citate de Aktual24.ro.
Sursele politice indică faptul că premierul ar avea în vedere numirea unor tehnocrați și a unor persoane din societatea civilă.
„În locul demnitarilor PSD, va propune tehnocrați, dar și activiști cu renume din societatea civilă”, susțin acestea.
Numirea noilor miniștri ar necesita aprobarea președintelui Nicușor Dan.
Potrivit surselor, șeful statului „va avea ultimul cuvânt”, în condițiile în care trebuie să semneze numirea în funcție a noilor membri ai Guvernului, iar prevederile constituționale sunt considerate interpretabile.
Posibile implicații constituționale
„Numirea unor miniștri din afara guvernului ar duce la schimbarea componentei politice a guvernului”, însă există și opinia unor juriști potrivit căreia „o garnitură de miniștri tehnocrați ar putea fi interpretată ca apolitică”.
Moțiune de cenzură
În paralel, conducerea PSD ar lua în calcul susținerea unei moțiuni de cenzură, inclusiv cu sprijinul Alianța pentru Unirea Românilor, pentru a-l înlătura pe premier.
Potrivit acelorași surse, criza politică ar putea dura aproximativ două luni, până la finalul sesiunii parlamentare din luna iunie.
Articolul complet pe Aktual 24.

