Biserica Evanghelică C.A. din România lansează un apel public către autoritățile locale, solicitând interzicerea sălilor de jocuri de noroc din interiorul comunităților. Instituția invocă efectele sociale grave generate de acest fenomen și cere măsuri ferme pentru protejarea populației.
Într-un comunicat de presă, reprezentanții Bisericii susțin că eliminarea „păcănelelor” din orașe și sate ar contribui direct la protejarea sănătății fizice și mentale a cetățenilor. Potrivit acestora, atât statul, cât și instituțiile religioase au responsabilitatea de a apăra echilibrul social.
Biserica atrage atenția asupra impactului negativ al jocurilor de noroc, pe care le consideră o sursă majoră de probleme sociale: pierderi financiare, dependență, destrămarea familiilor, depresie și chiar tragedii. „Echilibrul comunităților nu trebuie sacrificat în goana după profit”, transmit reprezentanții instituției.
Totodată, aceștia subliniază că societatea are nevoie de alternative sănătoase pentru petrecerea timpului liber, în special pentru categoriile vulnerabile — copii, tineri, familii cu dificultăți financiare sau persoane predispuse la dependențe. Biserica afirmă că derulează de ani de zile programe de prevenție și informare în acest sens.
Apelul se încheie cu o solicitare directă adresată autorităților locale: să interzică jocurile de noroc pe raza localităților, în scopul protejării vieților și consolidării comunităților.
Demersul vine în contextul în care Guvernul a decis, printr-o ordonanță de urgență adoptată în februarie, să transfere consiliilor locale competența de a reglementa prezența jocurilor de noroc în fiecare localitate. În urma acestei decizii, mai multe primării din țară au anunțat deja intenția de a interzice astfel de activități.
Industria reacționează
Reprezentanții industriei jocurilor de noroc critică însă inițiativele de interzicere. Federația Organizatorilor de Jocuri de Noroc (FEDBET) a lansat o platformă online dedicată informării publicului și autorităților cu privire la impactul economic al acestor măsuri.
Potrivit datelor prezentate, interzicerea jocurilor de noroc tradiționale ar putea genera pierderi economice semnificative: peste 1,3 miliarde de euro anual, aproximativ 30.000 de locuri de muncă afectate și o scădere de peste 700 de milioane de euro la bugetul de stat.


Un comentariu
Faceți catedrale in locul păcănelelor!
Pt fiecare doua păcănele, o catedrală ctitorita de Scripcaru!