PSD a votat, luni seară, retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan. Cei 5.000 de membri PSD au votat online, printr-o aplicaţie. S-au înregistrat 97,7% din voturi în favoarea retragerii sprijinului politic.
Cei 5.000 de membri PSD au votat online, printr-o aplicaţie. S-au înregistrat 97,7% din voturi în favoarea retragerii sprijinului politic şi 2,3% au votat împotrivă. Liderul PSD Sorin Grindeanu a declarat că liderii partidului va ţine cont de mandatul pe care l-a primit şi în zilele următoare va acţiona în acest sens.
„Mandatul pe care l-am primit din partea dv, noi, este cât se poate de clar. Când 97,7% dintre colegi îţi spun că acesta este mandatul, că Ilie Bolojan trebuie să plece acasă, nu mai mai este loc de altceva. Am înţeles acest lucru şi eu şi Claudiu şi vicepreşedinţii şi toată conducerea partidului”, a spus Grindeanu, după vot.
„Vă asigur că, în conformitate cu ce aţi votat, în zilele următoare vom acţiona. PSD este cel mai important partid din România, este partidul numărul 1 în parlament, vom ţine cont de mandatul pe care ni l-aţi dat”, a arătat el.
Înainte de vot, preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că mitul ”eroului salvator” nu ţine de foame şi nici nu plăteşte facturile românilor iar acest management guvernamental dezastruos trebuie să înceteze. El a precizat că nu mai poate cere PSD să facă parte din acest simulacru de guvernare.
„Mitul ”eroului salvator” nu ţine de foame şi nici nu plăteşte facturile românilor. Este bun doar pentru cei care au nevoie de un paravan pentru a jefui ultimele resurse reale ale României. Dar eu nu mai pot cere PSD să facă parte din acest simulacru de guvernare. Acest management guvernamental dezastruos trebuie să înceteze. Iar astăzi – PSD arată că îi aude şi îi ascultăpe români. Pe toţi cei care muncesc din greu şi cărora li se spune acum că trebuie să se mai sacrifice”, a declarat preşedintele PSD, în discursul susţinut în faţa membrilor PSD.


Un comentariu
Partidul hotilor ! In 35 de ani NU A FACUT NICI O REFORMA ADEVARATA !
Cea mai antinationala grupare infractionala condusa de penali , plagiatori si ^doctori^ fara liceu …si in plus niste TICALOSI !