Cum s-a ajuns la majoritatea de 97,7% dată la votul PSD pentru retragerea sprijinului pentru premierul Ilie Bolojan: șefii partidului au avut posibilitatea să identifice pe oricine vota împotrivă.
„Mă simt foarte bine şi mă simt în acelaşi timp rău, pentru că am mai intrat într-o criză politică care va aduce suferinţă pentru toţi românii, indiferent de tot ceea ce s-a motivat”, a declarat Constantin Toma, la emisiunea România Politică de la Prima News.
Primarul PSD din Buzău, Constantin Toma, a explicat cum s-a „fraudat” votul la referendumul anti-Bolojan: conducerea partidului știa IP-urile de pe care se vota on-line, astfel încât primarilor le-a fost teamă să iasă de pe linia conducerii.
„Am vorbit cu primari de comune care mi-au spus că nu le convine că se ştie la partid IP-ul şi ştiu cum votează”, a spus Toma.
Acesta a fost printre puținii care au votat împotriva retragerii sprijinului pentru Bolojan.
Votul din PSD la referendumul cu întrebarea „Considerați că PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan” s-a desfășurat online, pe o platformă „consultare.psd.ro”. Platforma era inaccesibilă în această dimineață.
Voturile s-au dat de pe telefoane mobile, arată filmări de la organizațiile județene ale PSD. Nu a existat nici un fel de intimitate în momentul votului, particpanții stând unii lângă alții, pe scaune.
„Cred că rezultatul pe care urmează să îl anunț spune de la sine ce își doresc românii, prin intermediul colegilor care au primit votul în diferite alegeri. 97,7% au votat Da și 2,3% Nu”, a anunțat Mihai Ghigiu, secretarul general adjunct al PSD, după vot.
Însă Ghigiu nu a spus exact câte persoane au votat. Grindeanu a oferit un număr general, de 5.000 de persoane.

