Consilierii locali brașoveni vor avea pe masă, în ședința de plen din 29 aprilie, un proiect de hotărâre prin care Municipiul Brașov își va asuma documentul de poziție necesar implementării Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) la nivelul județului.
Anunțul a fost făcut de primarul Brașovului, George Scripcaru, după reuniunea de informare convocată ieri de președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ISO Mediu Brașov, Szenner Zoltan.
Scripcaru: „Riscăm sancțiuni foarte dure”
Edilul a subliniat importanța proiectului și a avertizat asupra consecințelor în cazul în care implementarea va fi întârziată.
„Am discutat cu colegii de la Consiliul Județean Brașov despre Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor. Este un proiect important pentru județul Brașov, pe care, dacă nu îl implementăm, noi, ca autorități locale, riscăm sancțiuni foarte dure. Trebuie să facem demersurile necesare, pentru că acest sistem va rezolva problema gestionării deșeurilor în tot județul. Am ajuns într-o etapă foarte bună și putem spune că avem un orizont de timp pentru implementare”, a declarat George Scripcaru, potrivit Bzb.ro.
„Fără municipiul Brașov, proiectul nu se poate implementa”
Primarul a precizat că municipiul Brașov are un rol esențial în acest demers, având în vedere că aici se generează cea mai mare cantitate de deșeuri din județ.
„Suntem interesați ca acest proiect să se implementeze. De asemenea, fără municipiul Brașov, acest proiect nu se poate implementa. Când am preluat mandatul, am avut o discuție cu domnul Szenner Zoltan și am convenit că municipiul Brașov trebuie să intre în acest proiect, pentru că nu era. Nu am înțeles de ce cei care au fost înainte au ales să nu facă parte din acest proiect”, a mai spus edilul.
Termen-limită: 30 iunie
Până la data de 30 iunie, Consiliul Județean Brașov și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ISO Mediu Brașov trebuie să depună cererea de finanțare pentru realizarea SMID.
Pentru depunerea documentației este necesar ca toate primăriile din județ să semneze documentul de poziție prin care își asumă participarea la implementarea proiectului.

