Accident provocat de un bărbat fără permis: A pierdut controlul și a intrat cu mașina în poarta unei case, apoi a refuzat testarea pentru consumul de alcool
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Viștea de Jos, județul Brașov, a avut loc un accident rutier, soldat cu pagube materiale.
„La fața locului, în cadrul controlului efectuat, polițiștii au stabilit că, la volanul autoturismului implicat în evenimentul rutier, se afla un bărbat, de 43 de ani, care, în împrejurări ce urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și a lovit poarta unui imobil din localitate.
La solicitarea polițiștilor de a prezenta documentele pentru verificare, bărbatul nu a putut prezenta permisul de conducere, astfel că, în urma interogării în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că nu este deținător de permis de conducere.
Mai mult decât atât, bărbatul prezenta indicii specifice consumului de alcool, însă a refuzat testarea cu aparatul din dotarea polițiștilor, dar și recoltarea de probe biologice, pentru a se stabili dacă acesta consumase alcool sau alte substanțe interzise.
Astfel, în baza materialului probator, a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
Ulterior acestei măsuri, la data de 23 aprilie a.c., a fost prezentat în fața instanței de judecată, care a admis propunerea procurorului și a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.

