Clădirea Staționarului Tractorul, aparținând Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, va beneficia de investiții din partea Primăriei Brașov. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, George Scripcaru.
Edilul a precizat că municipalitatea, în calitate de proprietar al imobilului, va aloca fonduri pentru modernizarea infrastructurii clădirii.
„Noi suntem proprietarii clădirii Staționarului Tractorul. În bugetul local pe anul 2026 vom avea prevăzute sume pentru lucrări la infrastructura spitalului. Acum lucrăm la documentație, iar apoi vom reabilita exteriorul, acoperișul și alte elemente de infrastructură”, a declarat George Scripcaru.
Proiect comun cu Fundația Metropolis
Primarul a explicat că investiția municipalității este corelată cu proiectul Fundației Metropolis, care urmează să reabiliteze mai multe spații unde va fi amenajată Secția de Oncologie a Spitalului Județean.
În prezent, fundația are disponibilă suma de 564.907 euro pentru aceste lucrări.
În acest moment, Secția de Oncologie funcționează în Corpul B al Pavilionului Mârzescu. Clădirea urmează însă să intre într-un amplu proces de reabilitare printr-un proiect al Ministerului Dezvoltării, accesat de Consiliul Județean Brașov.

