Ameninațare prin telefon, la Brașov: Autorul s-a ales cu o „bijuterie” neașteptată din partea polițiștilor
Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Brașov au fost sesizați, de către o femeie, de 40 de ani, din Brașov, după ce fostul său partener ar fi contactat-o telefonic și ar fi amenințat-o cu acte de violență.
„După ce au întocmit formularul de evaluare a riscului, din care a rezultat că există un risc iminent de violență, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului, de 46 de ani, prin care au dispus măsuri pentru protecția persoanei vătămate și au deschis un dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de amenințarea.
De asemenea, la solicitarea polițiștiilor, femeia a fost de acord cu monitorizarea electronică a potențialului agresor, astfel că au dispus montarea unui dispozitiv de suspraveghere electronică a bărbatului”, au declarat reprezentanții IPJ Brașov.

