Intervenție de urgență în Masivul Piatra Craiului: Femeie de 58 de ani, recuperată cu elicopterul SMURD după o fractură la picior
O femeie în vârstă de 58 de ani, din Târgu Mureș, a fost recuperată sâmbătă seara de echipele de salvare, după ce a suferit o accidentare gravă în Masivul Piatra Craiului. Incidentul a avut loc în zona Vârfului Turnu, unde femeia a suferit o fractură la piciorul stâng, fiind necesară intervenția de urgență a elicopterului SMURD.
„În jurul orei 18:30 am fost alertați prin numărul unic de urgență 112 cu privire la o persoană de sex feminin, în vârstă de 58 de ani, din Târgu Mureș, care a suferit o fractură la membrul inferior stâng.
În urma localizării precise a victimei, aflată în apropiere de Vf. Turnu, a fost solicitat elicopterul din POA Brașov pentru sprijin aerian, astfel încât timpii de intervenție și eficiența misiunii să fie cât mai bune.
Aceasta este a treia intervenție din acest an în care elicopterul din POA Brașov acționează în Parcul National Piatra Craiului, contribuind la soluționarea rapidă și profesionistă a unor situații dificile. Pe această cale, adresăm mulțumiri echipajului POA Brașov pentru profesionalismul constant, precum și colegilor de la ISU Brasov și echipajului SMURD Zărnești pentru implicarea în această intervenție.
Noi, de la poalele Pietrei Craiului, răspundem de fiecare dată cu aceeași seriozitate și dedicare în misiunile de salvare montană. Misiunea noastră s-a încheiat odată cu sosirea restului grupului aparținător la Cabana Curmătura, în jurul orei 22:30”, au transmis reprezentanții Serviciului Public Salvamont Zărnești.



