Municipiul Codlea face un nou pas în direcția dezvoltării urbane, după ce licitațiile pentru patru proiecte majore de investiții au fost publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SICAP).
Anunțul a fost făcut de primarul Mihai Cîmpeanu. „Astăzi s-au publicat în SICAP patru proiecte majore ale municipiului Codlea, un moment important care marchează trecerea de la planuri și documente la pași concreți spre implementare, într-o etapă clară și ireversibilă de dezvoltare a orașului”, a transmis edilul.
Valoarea cumulată a celor patru investiții depășește 39,5 milioane de lei, iar ofertele pot fi depuse până la data de 15 mai 2026.
Parc nou în zona de nord a orașului
Primul proiect vizează modernizarea Parcului Codlea Nord, investiție estimată la 4.604.609,87 lei.
Administrația locală își propune transformarea zonei într-un spațiu modern de recreere, destinat tuturor categoriilor de vârstă, cu alei pietonale, zone verzi, locuri de joacă și facilități pentru mișcare în aer liber.
Centru sportiv și cultural pentru copii
Un al doilea proiect important este realizarea unui centru multifuncțional sportiv și cultural pentru copii, cu o valoare estimată de 10.982.269,44 lei.
Noua investiție este gândită ca un spațiu modern în care copiii din Codlea să poată participa la activități sportive, educative și culturale, într-un mediu sigur și adaptat nevoilor actuale.
Rețea de piste pentru biciclete
Municipalitatea continuă și proiectele dedicate mobilității urbane. Astfel, în SICAP a fost publicată și procedura pentru dezvoltarea rețelei de piste pentru biciclete, estimată la 9.481.160,28 lei.
Primarul Mihai Cîmpeanu a subliniat că proiectul urmărește transformarea Codlei într-un oraș mai modern și mai prietenos cu mediul, prin încurajarea transportului alternativ și a unui stil de viață sănătos.
Investiții în educație
Cel de-al patrulea proiect vizează modernizarea Colegiului Tehnic „Simion Mehedinți”, cu o valoare estimată de 14.439.505,65 lei.
Investiția presupune reabilitarea și modernizarea spațiilor de învățământ, astfel încât elevii să beneficieze de condiții adaptate cerințelor actuale ale învățământului profesional și tehnic.
Termen-limită: 15 mai
Toate cele patru proiecte sunt în desfășurare în SICAP prin procedură simplificată, iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 15 mai 2026.
„Codlea merge înainte prin proiecte concrete, prin muncă și prin responsabilitate, iar eu voi continua să susțin fiecare investiție care contribuie la dezvoltarea orașului și la creșterea calității vieții pentru fiecare codlean”, a mai declarat primarul Mihai Cîmpeanu.

