Executivul Primăriei Brașov a decis luna trecută să amâne adoptarea noului Regulament ce vizează procedura de închiriere a locurilor de parcare de reședință, precum și a taxelor aferente.
Decizia a fost luată la solicitarea unor consilieri locali care vor să mai analizeze câteva propuneri venite de la cetățeni, iar în funcție de posibilități să fie introduse în regulament. Astfel, forma finală ar urma să fie supusă aprobării în ședința de mâine.
O noutate a regulamentului sunt și parcările nenominale de reședință. În schimbul unui abonament anual, acestea dau dreptul utilizatorilor să parcheze în anumite zone dedicate, semnalizate în teren prin indicatoare și panouri adiționale, dar fără obligativitatea marcării individuale a fiecărui loc, cu respectarea legislației rutiere și a condițiilor de siguranță rutieră. Practic vorbim de zone care sunt utilizate și acum pe post de parcare, pe marginea unor străzi.
Dacă în forma inițială exista un singur tip de tarif pentru aceste parcări, după ce au mai fost efectuate unele ajustări la noul regulament și tarifele au fost regândite.
Astfel, parcarea nenominală va putea fi închiriată și doar pentru o singură zi cu un tarif de 10 lei. Locurile de acest tip se vor ocupa pe principiul „primul venit, primul servit”, deci nu vor fi „proprietate” 24 de ore din 24, cum se întâmplă în cazul locurilor de reședință.
Odată plătit tariful poți parca în orice astfel parcare din oraș
În baza achitării tarifului, se va putea parca apoi în toate sectoarele nenominale din întreg municipiul Brașov.
Tarif /abonament de parcare nenominal:
– zilnic: 10 lei;
– lunar (30 zile): 80 lei, pentru autoturism, 40 lei, pentru motociclete/mopede/triciclu/cvadriciclu;
– anual: 250 lei/an pentru autoturism, 150 lei/an pentru motociclete/mopede/triciclu/cvadriciclu
Aplicație specială pentru plăți
„Achitarea tarifului de parcare, pentru sectoarele de parcare nenominale se va realiza prin sisteme electronice de plată, pentru care se va genera un cod QR de platforma online. (5) Valabilitatea abonamentului pentru sectoarele de parcare nenominale începe din ziua în care s-a achitat tariful de parcare, calculat proporțional până la sfârșitul celor 30 zile/anului în curs și dă dreptul utilizării acestor sectoare 24 ore/zi. (6) În sectoarele de parcare nenominale este permisă doar parcarea autoturismelor care dețin inspecția tehnică periodică (ITP) și polița RCA valabile. 9 (7) Activitatea de verificare a abonamentelor pentru sectoarele de parcare nenominale se va efectua utilizând o aplicație software care va putea asigura constatarea existenței codului QR sau a situațiilor neregulamentare”, se precizează în propunerea de regulament.

