Telenovelă la Ploiești: un bărbat și-a înjunghiat soacra în plină stradă, pentru că aceasta nu era de acord cu relația pe care agresorul o avea cu fiica ei.
Un bărbat în vârstă de 28 de ani a fost reţinut marţi, pentru 24 de ore, după ce şi-a înjunghiat soacra în zona gâtului și a capului, pe o stradă din municipiul Ploieşti, anunță Agerpres.
Conform datelor comunicate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, evenimentul a avut loc noaptea trecută în faţa unui imobil de pe strada Erou Moldoveanu Marian din municipiul Ploieşti.
„În baza sesizării, poliţiştii au acţionat cu maximă operativitate, constituind de îndată o echipă operativă care s-a deplasat la faţa locului, în vederea gestionării situaţiei şi acordării primului sprijin victimei. Din cercetările efectuate s-a stabilit că, la data de 27 aprilie 2026, în jurul orei 23:45, în timp ce persoana vătămată se afla în faţa unui imobil situat pe strada Erou Moldoveanu Marian din municipiul Ploieşti, pe fondul unui conflict spontan, aceasta ar fi fost agresată de către bărbatul în cauză, care ar fi utilizat un obiect tăietor-înţepător (un cuţit mic- n.r.)”, arată sursa citată.
Conflictul a fost generat de faptul că femeia nu ar fi fost de acord cu relaţia pe care bărbatul o are cu fiica ei, au precizat surse judiciare.
Victima a fost dusă la spital, surse medicale declarând, pentru Agerpres, că aceasta a suferit două plăgi la nivelul scalpului şi umărului, cu o pierdere relativ mare de sânge.
„Persoana bănuită a fost identificată şi condusă la sediul unităţii de poliţie, iar în urma administrării probatoriului, la data de 28 aprilie 2026, s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată procurorului de caz în vederea luării unei măsuri preventive. Totodată, poliţiştii au procedat la evaluarea riscului, constatând existenţa unui risc iminent asupra vieţii şi integrităţii persoanei vătămate, fiind emis un ordin de protecţie provizoriu, în condiţiile legii”, informează IJP Prahova.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliţiei Române a rezultat că, anterior, la data de 11 martie 2026, a mai fost întocmit un formular de evaluare a riscului privind aceeaşi persoană vătămată şi acelaşi agresor, însă, conform răspunsurilor oferite de către victimă, la acel moment nu a fost constatat un risc iminent.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta şi dispunerea măsurilor legale ce se impun.

