Primăria Municipiului Brașov anunță că acțiunea de aplicare a tratamentelor fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arborii de pe domeniul public, programată inițial în perioada 27–30 aprilie 2026, a fost amânată din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.
Potrivit operatorului SC Coral Impex SRL, societatea care asigură serviciile de deratizare, dezinsecție și dezinfecție în baza contractului încheiat cu municipalitatea, intervențiile au fost reprogramate pentru perioada 4–8 mai 2026, în intervalul orar 21:00 – 03:00.
Pentru aceste tratamente vor fi utilizate produsele Karate Zeon 5CS și Difcor 250EC, ambele omologate de Ministerul Agriculturii. Reprezentanții companiei precizează că substanțele folosite nu sunt toxice pentru oameni și animale, sunt biodegradabile și vor fi aplicate exclusiv în exterior.
Autoritățile recomandă cetățenilor ca, în timpul desfășurării operațiunilor, să evite zonele în care se intervine, pentru a nu intra direct în raza de acțiune a echipamentelor de pulverizare.
Totodată, crescătorii de albine sunt rugați să ia toate măsurile necesare pentru protejarea stupilor și a familiilor de albine pe durata tratamentelor.
În cazul în care vremea nefavorabilă va împiedica desfășurarea lucrărilor și în noul interval stabilit, perioada de intervenție va fi reprogramată.
Pentru informații suplimentare, brașovenii pot contacta operatorul la numărul de telefon 0268.331.299 sau la adresa de e-mail coralbrasov@coralimpex.ro

