România „educată”. O ginecoloagă Iași își îndeamnă pacientele, pe Facebook, să nu conceapă copii în perioada postului: „Sarcini oprite. Sau, după ce se naște, copilul moare în pătuț”.
Cristina Buzgar, medic ginecolog la Iași, afirmă, într-un mesaj video postat online, că „a observat, statistic vorbind”, că, în cazul copiilor concepuți în perioada posturilor religioase, există „mai multe sarcini oprite din evoluție, sau care, pe parcurs, dezvoltă anomalii, boli. Sau, după ce se naște copilul, pățește ceva suspect – moare în pătuț acasă, capătă o boală destul de urâtă, invalidantă, sau ceva se întâmplă cu el”.
Contactată de HotNews, Cristina Buzgar spune că „nu este o părere medicală”:
„De asta nici nu am purtat halat, nu am făcut nimic care să semene a medicină. Doar am spus un sfat personal, în baza unei constatări personale”. Întrebată dacă discută despre acest lucru și cu pacientele în cabinet, doctorița a negat: „Sunt chestii care nu fac parte din etica sau conduita corectă. Este un mesaj non-medical pe care l-am pus pe pagina mea. Nu văd care este problema în a da un sfat din suflet și cu bune intenții unor viitori părinți.”
Cristina Buzgar oferă consultații la spitalul privat Arcadia din Iași. Reprezentanții Arcadia au confirmat, pentru HotNews, că aceasta este „medic colaborator” al spitalului. Au promis și că vor reveni cu un punct de vedere privind mesajul doctoriței, însă acesta nu a fost transmis până la momentul publicării articolului.
Pe numele doctoriței au fost făcute trei plângeri: la Colegiul Medicilor, la Spitalul Arcadia și la Societatea Română de Ginecologie. Plângerile au fost depuse de Ovidiu Covaciu, fondatorul grupului de Facebook „Vaccinuri și Vaccinare” – cel mai mare grup online pro-vaccinare din România, o comunitate de aproape 120.000 de membri.
„Îmi este greu să explic cât de multe reguli etice încalcă”, spune Ovidiu Covaciu, într-un dialog cu HotNews.
Contactați de HotNews, reprezentanții Colegiului Medicilor au spus că „se delimitează ferm de orice informație sau afirmație care nu are la bază dovezi științifice solide și nu este susținută de studii validate de comunitatea medicală”. mai multe detalii despre acest caz, în publicația hotnews.ro, aici.


3 comentarii
Prostul până nu e și fudul, parca nu e prost destul.
Mai construiti niste biserici ! Ca face bine…..
Sunt de acodr cu cr spune aceasta doamna.