RO-Alert în Sfântu Gheorghe: Un urs a intrat într-o unitate militară
Autorităţile au emis, luni, un mesaj de avertizare RO-ALERT pentru Cartierul Gării din Sfântu Gheorghe, după ce în incinta unităţii militare din zonă a fost semnalată prezenţa unui urs.
„Informaţia pe care o avem momentan este că prezenţa animalului a fost semnalată în interiorul unităţii militare UM 01048 – Vânători de Munte. (…) Procedura standard în astfel de situaţii este monitorizarea prezenţei şi comportamentului animalului de la distanţă de către personal militar din cadrul IJJ şi prezenţa echipajului de prim-ajutor SMURD la locaţia semnalării”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna.
Directorul Direcţiei pentru Protecţia Mediului Covasna, Gheorghe Neagu, a declarat, pentru AGERPRES, că în ultima perioadă s-a intensificat prezenţa urşilor în zonele locuite de oameni, autorităţile fiind nevoite să intervină inclusiv pentru alungarea unui urs din incinta Spitalului de Cardiologie din staţiunea Covasna.
„În ultima vreme s-au înmulţit atacurile. De exemplu, aseară (duminică seara – n.r.) era în Comandău o ursoaică cu trei pui, care a fost alungată. La Covasna, echipajul care a mers a alungat ursul de la Spitalul de Cardiologie. La unitatea militară din Sfântu Gheorghe se pare că e o ursoaică cu doi pui, care tot apare şi pentru care s-a primit acum RO-ALERT. (…) Săptămâna trecută a fost extras un urs la Moacşa, care a omorât nişte animale şi nu a putut fi alungat, s-a tot întors înapoi. Şi a mai fost extras un urs şi la Covasna. Deci, cei care devin agresivi şi răi sunt recoltaţi pe cota de intervenţie, pentru că nu avem încotro. (…) De regulă, după ce sunt extraşi, e linişte pentru o perioadă de timp, după care apar alţii”, a spus, luni, Gheorghe Neagu.


Un comentariu
Mulțumim criminalilor din Ministerul mediului!