Şerban Todorică nu mai este, începând cu 1 mai 2026, consilier judeţean şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov. Încetarea mandatului înainte de termen va fi formalizată în şedinţa de plen a deliberativului judeţean programată pentru data de 7 mai.
Proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi prevede că mandatul alesului încetează de drept, ca urmare a imposibilităţii exercitării funcţiei pentru o perioadă mai mare de şase luni consecutive, aşa cum stipulează legislaţia în vigoare.
Control judiciar prelungit și interdicții clare
Potrivit documentelor oficiale, situaţia a fost generată de măsura controlului judiciar instituită de DNA Braşov începând cu 30 octombrie 2025. Aceasta a inclus obligaţii stricte, printre care interdicţia de a se deplasa la sediul Consiliului Judeţean şi de a-şi exercita atribuţiile de vicepreşedinte.
Măsurile au fost menţinute prin decizii succesive ale instanţelor, ceea ce a dus la o perioadă de peste şase luni în care Todorică nu şi-a putut exercita mandatul. Conform proiectului, data îndeplinirii condiţiilor pentru încetarea mandatului este 1 mai 2026.
Trimis în judecată într-un dosar de corupție
Şerban Todorică a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, fiind acuzat de abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat. Dosarul vizează procedura de numire a unor membri în Consiliul de Administraţie al Companiei Apa Braşov.

