„Hope on Wheels”, ediția a VI-a: Sesiuni de cycling la AFI Brașov și curse virtuale pentru construcția unui nou Spital Hospice în Brașov
Pentru toți pasionații de ciclism și pentru susținătorii din comunitate – HOPE on WHEELS 2026 aduce o ediție specială în format fizic, la AFI Brașov.
Pe 16 mai, între orele 12:00 și 18:00, în zona de food court, vor fi organizate sesiuni de cycling pe biciclete statice, în parteneriat cu World Class. Nu este o cursă, ci o experiență ghidată: 20 de participanți peste 18 ani vor pedala timp de 50 de minute, într-unul din cele 6 intervale disponibile, sub coordonarea și monitorizarea antrenorilor World Class care vor menține ritmul și energia grupului. Pe parcursul celor 6 ore vor exista 6 intervale de pedalat, separate de pauze scurte a câte 10 minute, iar fiecare participant se poate înscrie la un singur interval.
„Această ediție este gândită pentru cei care vor un plus de motivație sau, pur și simplu, preferă să pedaleze în siguranță alături de alți susținători HOSPICE, într-un cadru organizat. În total, 120 de participanți vor contribui la parcurgerea a aproximativ 700 de kilometri de speranță, susținând construcția celui de-al doilea Spital HOSPICE din Brașov.
Iar pentru cei mai mici susținători, voluntarii HOSPICE vor pregăti activități de tip: face painting, umflat baloane și multe altele de acest gen, pentru ca cei mici să poată face parte din eveniment alături de părinții lor.
Taxa de participare este de 120 de lei și include accesul la sesiunea de 50 de minute de cycling, alături de un kit de participare ce include produse de îngrijire, produse alimentare, suplimente și un tricou personalizat.
Înscrierea se face prin achitarea taxei de participare, în limita locurilor disponibile per interval orar, inclusiv în ziua evenimentului.
LINK ÎNSCRIERI: https://team.hospice.ro/evenimente/hope-on-wheels-2026/
Așadar, pe 16 mai ai posibilitatea să alegi o cursă virtuală clasică sau să vii la ediția specială pentru a oferi mai mult TIMP și speranță!”, au transmis organizatorii.
Cursele virtuale vor fi organizate pe 16 și pe 17 mai.
„Tu alegi cursa și cât vei parcurge:
* BIKE STARTER – 10 km
* BIKE FOR GOOD – 20 km
* BIKE FOR MANIACS – 40 km
* BIKE LEGENDS – 100 KM
Pe asfalt, prin parc, poteci sau de oriunde te afli. În ritmul tău, în zona ta, după placul tău”, a mai transmis sursa citată.
În România, peste 184.000 de persoane au nevoie de îngrijire paliativă și doar 18% ajung să o primească. Fiecare cursă înseamnă un pas spre schimbarea acestei statistici.

