Brașovul în marea istorie a fotbalului: acum 40 de ani, Marius Lăcătuș marca în finala care a adus Cupa Campionilor Europeni în România.
Astăzi se împlinesc 40 de ani de la cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc, iar printre eroii acelui moment s-a aflat și un brașovean. În 1986, fotbalistul Marius Lăcătuș, născut în Brașov, făcea parte din echipa Steaua București care cucerea Cupa Campionilor Europeni.
Finala de la Sevilla și golul brașoveanului
Pe stadionul Estadio Ramón Sánchez Pizjuán, Steaua a învins FC Barcelona după un meci dramatic, decis la loviturile de departajare. În minutul 73 al partidei, Emeric Ienei a decis să-l introducă în teren pe experimentatul Anghel Iordănescu, antrenorul secund şi un simbol al Stelei. Prin evoluţia lor, steliştii au reuşit să atragă simpatia şi admiraţia celor prezenţi pe stadionul din Sevilla.
Partida s-a încheiat cu scorul de 0-0, după 120 de minute, incluzând prelungirile. Învingătoarea urma să fie decisă prin lovituri de la 11 metri, partida devenind un duel al portarilor, Duckadam şi Urruti.

Unul din cei doi marcatorii ai Stelei a fost brașoveanul Marius Lăcătuș, care a contribuit direct la victoria istorică. Eroul serii a fost însă portarul Helmuth Duckadam, care a apărat toate cele patru penalty-uri ale catalanilor.
Steliştii au executat primii. Majearu a şutat în partea dreaptă, dar Urruti a ghicit colţul, apărând primul penalty. Duckadam nu s-a lăsat mai prejos şi a „scos” şi el mingea şutată de Alexanko. A urmat Bölöni. A şutat în partea stângă, însă Urruti a respins din nou. Duckadam a apărat şi el al doilea penalty al Barcelonei, executat de Pedraza. Lăcătuş a fost cel care a deschis scorul la a treia serie de lovituri de departajare, cu un şut puternic, care a izbit mai întâi transversala. Câteva minute mai târziu, Duckadam „scotea” încă o minge, a treia. În a patra serie, Balint a înscris cu un şut plasat, în colţul stâng, iar Duckadam a închis meciul: a plonjat în stânga şi a apărat al patrulea penalty consecutiv, intrând în istorie.
Comentatorul român al partidei, Teoharie Coca Cosma, a rămas celebru cu exclamaţia sa din final:
„Apără Duckadam! Suntem finalişti! Am câştigat Cupa! Cupa Campionilor Europeni e la Bucureşti!”

„Fiara” din Brașov, un simbol al Stelei
Golul din finală a fost doar unul dintre momentele definitorii din cariera lui Lăcătuș. Cunoscut pentru determinarea și stilul său combativ, acesta a devenit rapid unul dintre liderii echipei. Brașoveanul a fost parte din generația care a dominat fotbalul românesc la finalul anilor ’80 și a contribuit la un nou parcurs european remarcabil, finala din 1989. Pentru Brașov, performanța lui Marius Lăcătuș rămâne un reper important. Prezența sa în echipa care a cucerit Europa este una dintre cele mai mari realizări ale unui sportiv originar din oraș. Marius Lăcătuș a fost făcut Cetățean de Onoare al municipiului Brașov în 2025, la 39 de ani de la marea performanță.
Din păcate, doi dintre principalii artizani ai acestei victorii uriașe, antrenorul Emerich Ienei și portarul Helmuth Duckadam, nu mai sunt printre noi.
La patru decenii distanță, succesul obținut de Steaua București nu a mai fost egalat de nicio altă echipă din România.

