Locuitorii din zona Podu Oltului, comuna Hărman, vor circula anul viitor pe un pod provizoriu peste Olt, în perioada în care vechea structură – construită în 1910 – va fi demolată și înlocuită cu una nouă. Anunțul a fost făcut în cadrul dezbaterii publice privind bugetul județului Brașov, de către Mihai Pascu, director executiv în cadrul Consiliului Județean Brașov.
„Licitația pentru proiectarea și execuția noului pod este în derulare. Anul acesta se va realiza proiectarea, iar anul viitor este programată demolarea podului existent și construirea celui provizoriu”, a precizat Pascu, potrivit Bzb.ro.
Pod provizoriu amplasat în amonte
Consiliul Județean Brașov a primit trei oferte pentru realizarea noului pod, aflate în prezent în evaluare. Valoarea estimată a investiției este de 18,53 milioane lei + TVA, finanțarea fiind asigurată din bugetul județean.
Prima etapă a contractului de lucrări o reprezintă organizarea de șantier și ridicarea podului provizoriu. Acesta va fi amplasat în amonte de viitoarea construcție, va avea minimum 40 de metri lungime și 5 metri lățime, cu o parte carosabilă de 3,5 metri și un trotuar de 1 metru. Lungimea totală a variantei provizorii de circulație va ajunge la 216 metri. Carosabilul și trotuarul vor fi separate prin parapete provizorii, iar zona pietonală va avea propriul parapet de protecție.
Podul vechi, depășit tehnic
După punerea în funcțiune a structurii temporare, podul actual – aflat în exploatare de peste un secol – va fi demolat. Expertizele tehnice au arătat că acesta reprezintă un risc pentru siguranța traficului și nu mai poate fi reparat.
Noul pod va avea 112,15 metri lungime și 13,5 metri lățime, cu două benzi de circulație totalizând 8,6 metri, două trotuare de câte 2,2 metri și grinzi parapet de 0,25 metri.

