Investigație Snoop. „Cultul îngerilor”- Agresiunile sexuale de care este acuzat „vizionarul” spiritual Dragoș Ovidiu Argeșanu. A ținut „conferințe” și la Brașov.
Șapte femei îl acuză pe Ovidiu Dragoș Argeșanu, „îndrumător spiritual” cu zeci de mii de adepți, că le-a agresat sexual în timpul unor ședințe individuale prezentate drept „terapii”. Numărul clientelor care reclamă astfel de fapte este însă de ordinul zecilor. Nu toate au dorit să-și expună povestea, de teama lui Argeșanu, scrie publicația Snoop.
Timp de peste șase luni, Snoop a contactat aproape 50 de cliente și martori, direct sau prin intermediul altor surse. Femeile descriu același tipar de manipulare, documentat incognito și de Snoop. Mai întâi le etichetează negativ, apoi le zice că vede în ele ceva special: sunt „îngeri întrupați”.
Femeile spun că le atinge pe sâni sau în zone intime, în timp ce le vorbește despre „energii”, „draci”, „karma” și presupuse blocaje sexuale. Pe cele „plictisite de viață” le transformă în „amante”, după cum explică chiar el într-una din cărțile sale.
Timp de aproape trei decenii, Argeșanu (57) și-a construit imaginea unui „maestru” capabil să vindece probleme de orice fel, printr-un amestec de terapii alternative, pseudoștiință, „magie” și discurs „mesianic”. Își atribuie puteri supranaturale, ceea ce generează frică și obediență.
Deși nu a făcut rezidențiatul și nu are aviz/atestat de la Colegiul Psihologilor și Colegiul Medicilor, se prezintă ca medic. Practicile sale nu sunt reglementate și controlate de stat, însă a fost legitimat public prin participarea la un congres susținut inclusiv de instituții de stat și de cele două Colegii profesionale.
Argeșanu respinge acuzațiile de agresiune sexuală ca fiind „prostii”: „N-am nimic de comentat. (…) Eu am o conștiință cât se poate de curată”, a spus pentru Snoop. A refuzat să răspundă la alte întrebări pe aceeași temă.
Dracii
„M-am trezit cu un deget în fund”, povestește Ema* despre întâlnirea cu „maestrul Reiki” Ovidiu Dragoș Argeșanu, în toamna lui 2022. Era într-o cameră de hotel dintr-un oraș aflat la o sută de kilometri de București. Argeșanu ținuse acolo cursuri și ședințe individuale de „terapie”.
Ema* trecuse recent printr-un accident de mașină soldat cu decese. Era în depresie și abia se recuperase după o fractură la coloană.
„Eram în piuneze”, povestește.
„Încercam să caut răspunsuri pe partea spirituală: de ce s-a întâmplat, unde am greșit (…) Mă agățam de orice”, explică ea starea emoțională în care se afla.
Nu era familiarizată cu ce face Argeșanu, dar a avut încredere în prietena medic care i-l recomandase și care practica Reiki. „Mi-a spus că este topul terapeuților, cel mai bun”, își amintește.
Mai întâi, Argeșanu a măsurat cu ansa.
Mai multe detalii, în investigația Snoop, aici.

