Băsescu vede o singură soluție la criza politică – reluarea vechii coaliții: „Dacă e moartă, trebuie reînviată”. „Grindeanu să meargă la Camera Deputaților, Bolojan să meargă la Senat, iar liberalii să numească un premier, altul decât vopsitul Predoiu”.
Fostul președinte Traian Băsescu susține că România traversează o criză politică ce poate fi rezolvată doar prin reluarea funcționării actualei coaliții de guvernare. În opinia sa, indiferent de tensiunile dintre partidele aflate la putere, alianța trebuie menținută.
Traian Băsescu a subliniat că, în ciuda orgoliilor politice, stabilitatea guvernării este esențială, invocând inclusiv riscul pierderii fondurilor europene.
„Degeaba se joacă. Există o singură soluție. Reluarea funcționării coaliției. A acestei coaliții. Moartă, vie, dacă e moartă, trebuie reînviată. Şi, sigur, sunt orgolii politice, dar dincolo de orgolii şi de interese politice avem o ţară care are nevoie să aibă documentele semnate până la 30 mai pentru cele 8,3 miliarde dotări pe SAFE şi încă 10 miliarde până în august trebuiesc încasate de pe PNRR. Dacă oamenii ăştia lasă un guvern provizoriu până atunci avem şanse să pierdem banii pentru armată la sfârșitul lui mai și banii din PNRR în august. Și să pierdem așa frumos vreo 20 de miliarde”, a declarat Băsescu, într-o intervenție la TVR Info.
Fostul șef al statului a pus actualele tensiuni politice pe seama modului în care au fost organizate alegerile din 2024. Potrivit acestuia, suprapunerea mai multor tipuri de scrutin și calendarul electoral aglomerat a creat dificultăți de înțelegere pentru alegători.
„Originea situaţiei politice pe care o avem este în furtul alegerilor din 2024. Deci atunci s-a făcut tot ce s-a putut pentru ca românii să nu înţeleagă ce votează. Ce să înţeleagă românul când merge la vot, dacă el are de votat primarul, consilierul, lista de europarlamentari – care e lista comună PSD, PNL? Deci, confuzie totală. Vin şi prezidenţialele. Şi fac turul unul la prezidenţiale, fac în săptămâna următoare alegere legislative şi vin cu turul 2 la prezidenţiale. Ce a înţeles românul? Ce a votat el în astea 3 săptămani? Pe urmă pui capacul la toate şi anulezi turul 1 de la prezidenţiale”, a afirmat Băsescu.
În ceea ce privește rolul actualei conduceri a țării, Băsescu a afirmat că președintele ar fi trebuit să intervină mai ferm pentru menținerea stabilității guvernamentale, iar PSD și PNL, ar trebui să accepte realitatea politică actuală.
În această dimineață, într-un interviu la Digi FM, fostul președinte a dat și soluții de rezolvare a situației politice: Grindeanu să se ocupe de Camera Deputaților, Bolojan să se ocupe de Senat și să fie numit un premier liberal, altul decât cel despre care se vorbește de la începutul crizei, respectiv Cătălin Predoiu:
„Sigur, nu poți să-l pui pe Grindeanu”, a spus Băsescu. „Păi el e cel care a stârnit toată tensiunea până la eliminarea lui Bolojan, care nu era de eliminat. El vrea, dar nu e în regulă, pentru că mai trebuie să respecte un lucru. Trebuie să respecte faptul că ai un protocol. Dacă vor să rezolve problemele țării, ar trebui, simplu, să spună: Avem un protocol. Voi, liberalii, aveți premierul până în aprilie 2027. Hai, nominalizați premier! Sigur, trebuie să fie un premier liberal, nu unul pesedist cu carnet de liberal”. Intrebat dacă actualul ministru de Interne și interimar la Justiție Cătălin Predoiu ar puta să fie o soluție, Băsescu a replicat: „Am spus că fără liberali pesediști. Trebuie un liberal – liberal.”


Un comentariu
L-as fi intrebat pe Basescu daca el ar fi fost palmuit pe obraz de cineva, ar fi intors si celalat obraz? La cum a condus tara nu cred in ruptul capului!!