Autoritățile elene au decis să actualizeze conținutul truselor medicale auto pentru prima dată după aproape 50 de ani, vechile reguli fiind în vigoare din 1978, relatează publicația Blic.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din Grecia a introdus o listă extinsă de materiale medicale, considerând necesară o pregătire mai bună pentru situațiile de urgență. Vechea trusă medicală conținea doar elemente de bază, precum vată, tifon și plasturi.
Ce va conține noua trusă medicală obligatorie
Șoferii care circulă în Grecia vor trebui să aibă în mașină o trusă medicală mult mai complexă. Printre noile articole obligatorii se numără:
-folie termică de salvare
-seturi de plasturi de diferite dimensiuni;
-bandaje sterile în mai multe dimensiuni;
-pansamente speciale pentru arsuri;
-comprese sterile pentru răni;
-bandaje elastice;
-foarfecă specială pentru prim ajutor;
-mănuși medicale;
-șervețele umede pentru curățare;
-măști medicale;
-instrucțiuni detaliate de prim ajutor cu pictograme.
Noua trusă va conține în total 16 articole, comparativ cu doar cinci în varianta actuală.
Șoferii care circulă pe drumurile din Grecia fără trusa conformă riscă amenzi de 30 de euro. Autoritățile precizează că trusa medicală auto trebuie păstrată într-un loc accesibil în vehicul și nu poate fi blocată sau acoperită de alte obiecte. Responsabilitatea verificării și înlocuirii produselor expirate revine proprietarului sau conducătorului auto.
Noua trusă este de aproape 10 ori mai scumpă
Potrivit portalului grec carandmotor.gr, cel mai ieftin nou kit medical cu 16 articole costă aproximativ 31 de euro. În prezent, trusa obligatorie costă în jur de 3 euro.
O parte dintre materialele medicale vor avea termen de valabilitate de cinci ani, în timp ce unele produse vor trebui înlocuite la fiecare doi ani. Companiile de leasing și rent-a-car ar fi transmis că nu doresc să suporte costurile suplimentare pentru echiparea vehiculelor, estimate la aproape 11 milioane de euro. În consecință, costurile ar putea fi transferate către clienți prin majorarea tarifelor de închiriere sau utilizare a vehiculelor.
Ce trebuie să știe șoferii români
Inițial, măsura trebuia să intre în vigoare pe 18 iunie, apoi de la 1 iulie 2026, dar autoritățile elene au decis zilele acestea să amâne până la 1 ianuarie 2027 introducerea noilor cerințe privind trusa de prim ajutor din autoturisme. Amânarea oferă mai mult timp șoferilor pentru a-și echipa vehiculele și permite pieței să asigure stocurile necesare pentru noile kituri medicale.
Noile reguli se vor aplica tuturor vehiculelor care circulă pe teritoriul Greciei, inclusiv celor înmatriculate în alte țări. Astfel, românii care călătoresc spre destinațiile de vacanță din Grecia trebuie să se asigure că trusa medicală respectă noile cerințe.

